Provocarile copilului 7 miliarde - o noua publicatie in Zona de Siguranta Allianz-Tiriac
Evolutiile demografice nasc noi provocări: la nivel mondial vom fi din ce în ce mai multi si cu vârste mai înaintate. Eram 7 miliarde în octombrie 2011, vom fi peste 10 miliarde peste circa 90 de ani. Bătrânul continent - schimbări structurale ale unei populatii numeric stabile. În România, ponderea pensionarilor se va dubla, în următorii aproximativ 50 de ani.

Principalele tendinte demografice manifestate la nivel global, regional si local vor aduce cu sine o serie de provocări comune pentru părintii „copiilor 7 miliarde” de astăzi, de pretutindeni. Cele mai importante două astfel de provocări se referă la asigurarea fondurilor necesare astfel încât copiii de astăzi să aibă acces la educatie de calitate si la serviciile medicale necesare, în orice moment al vietii lor. Ultimul număr al publicatiei Allianz-Tiriac Zona de sigurantă, lansat sub titlul Provocările „copilului 7 miliarde” analizează pe larg care sunt aceste tendinte demografice cu care se vor confrunta generatiile de astăzi si care sunt posibilele modalităti prin care le pot face fată.  

“Evolutia demografică si estimările privind tendintele viitoare arată clar că vom fi pusi în fata unor situatii dificile dacă nu ne planificăm din timp viitorul. Iar planificare înseamnă să analizăm cu atentie care sunt nevoile noastre în prezent si cum vor evolua acestea în viitor si apoi să ne gândim ce resurse avem si vom avea pentru a răspunde acestor nevoi. De fapt, nu facem decât să preluăm responsabilitatea pentru propria noastră viată”, spune Rangam Bir, CEO Allianz-Tiriac Asigurări.

Imaginea viitorului planetei: din ce în ce mai multi si cu vârste mai înaintate

La finalul anului 2011, în luna octombrie s-a născut locuitorul planetei cu numărul 7 miliarde, momentul nasterii sale marcând o nouă etapă în evolutia populatiei la nivel mondial. Acest prag este atins la doar 12 ani de la momentul în care locuitorul planetei cu numărul 6 miliarde a venit pe lume la finele secolului 20, în anul 1999. Proiectiile realizate de Natiunile Unite ne arată că pragul de 10 miliarde de locuitori ai planetei va fi atins în următorii 90 de ani, până în anul 2100, iar această crestere va proveni, conform ONU, de la tări cu rate ridicate ale fertilitătii (tări din Africa, Asia, America Latină). Cu toate acestea, nu cresterea numerică a populatiei ca fenomen de sine stătător va fi principala provocare pe care o vor avea de înfruntat copiii născuti astăzi, viitorii adulti, ci asocierea acestei tendinte de crestere cu procesul de îmbătrânire a populatiei planetei.  

În cazul Europei, situatia este diferită comparativ cu media globală în ceea ce priveste ritmul de crestere a populatiei, însă nici bătrânul continent nu va fi ferit de provocări, prefigurându-se modificări importante în structura populatiei. În cazul Europei se profilează o scădere a ponderii populatiei active si o crestere a numărului de persoane în vârstă. Astfel, se estimează că ponderea populatiei cu vîrsta de peste 60 de ani în totalul populatiei Europei va fi de aproape 34% în anul 2050, fată de 22% în anul 2010.

România: fenomenul de îmbătrânire este accentuat de scăderea populatiei si în cazul României previziunile indică faptul că vom asista la îmbătrânirea populatiei, tendinta fiind chiar accentuată de scăderea numărului de locuitori. Astfel, estimările făcute de Natiunile Unite arată că, în anul 2100, populatia României ar putea ajunge la mai putin de 15 milioane, ceea ce înseamnă o scădere cu aproximativ un sfert a numărului de locuitori, comparativ cu situatia actuală. În ceea ce priveste structura pe categorii de vârstă, relevantă este cresterea ponderii populatiei cu vârsta de peste 60 de ani de la 20% (în anul 2010), la 36% în anul 2050. Până în anul 2055, ponderea pensionarilor – persoane cu vârste de peste 65 de ani – se va dubla, până la un procent ce va reprezenta circa 30% din populatia României. Prin urmare România, la rândul său, va trebui să găsească metode pentru a putea face fată provocărilor generate de această evolutie demografică.

Microsite-ul Zona de Sigurantă - spatiul in care publicul din România poate accesa informatii utile pe teme de management al riscurilor

Pentru a veni în întâmpinarea nevoii de informare a publicului din România cu privire la riscurile la care este expus si la modalitătile prin care se poate pregăti pentru a gestiona eficient aceste riscuri, Allianz-Tiriac a lansat microsite-ul dedicat "Zona de sigurantă", ce poate fi accesat la adresa www.allianzTiriac.ro, sectiunea Companie/ Zona de siguranta. Acesta cuprinde informatii legate de managementul riscurilor, identifică solutii de protectie si planificare financiară si îsi propune să ajute cititorul să constientizeze riscurile care îi amenintă averea, familia, viitorul, astfel încât să poată lua cele mai bune decizii pentru a le putea face fată.  

Microsite-ul Zona de sigurantă se va concentra asupra tendintelor demografice si a consecintelor acestora, cărora noi cu totii va trebui să le facem fată; vor fi publicate informatii utile referitoare la protectia noastră si a proprietătilor pe care le detinem, oferind informatii utile pentru o pregătire prealabilă, astfel încât să putem fi permanent protejati. Dezvoltarea microsite-ului "Zona de sigurantă" reprezintă un pas firesc făcut de un lider de opinie responsabil, o voce respectată, cu experientă locală si internatională în managementul riscurilor.

“Este important să trecem de la o atitudine pasivă, care ignoră riscurile care ne amenintă propria persoană, proprietătile sau familia la o atitudine proactivă, prin care preluăm responsabilitatea pentru ceea ce ni se întâmplă si să încercăm să minimizăm pe cât este posibil efectele riscurilor care, de ce să nu recunoastem, reprezintă o realitate mereu prezentă în viata noastră. Am lansat acest spatiu de informare publică "Zona de Sigurantă" tocmai din dorinta de a oferi publicului din România un instrument util si accesibil pentru managementul riscurilor, cu informatii prezentate într-o formă prietenoasă si usor de accesat. Allianz-Tiriac a pus întotdeauna accent pe responsabilizarea populatiei, pe această atitudine proactivă extrem de importantă, prin care nu facem decât să ne asigurăm ca viitorul va fi asa cum ni-l dorim”, a concluzionat Rangam Bir.