Astra Asigurari - profit contabil net de 3.862.169 lei si crestere a subscrierilor de 1,49% pe trimestrul I 2011
Volumul PBS totale (viata si non-viata) inregistrate de ASTRA Asigurari la 31.03.2011 a ajuns la 334.743.583 lei, din care 331.958.501 lei, reprezinta volumul PBS la asigurari generale, in crestere cu 1,49% fata de 31.03.2010.

Pe clase, la 31.03.2011, ASTRA Asigurari a subscris:

- 225.239.776 lei pe segmentul Auto (pondere: 67% in portofoliu) din care 178.811.188 lei la RCA (pondere: 53% in portofoliu), si Casco- 46.416.980 lei;

cresteri importante au fost inregistrate la asigurarile de cladiri si bunuri, la care s-au realizat PBS in valoare de 90.468.267 lei. Este vorba despre o crestere cu 43% fata de T1/2010 (63.228.212 lei);

- raspunderi civile cu PBS in valoare de 4.848.410 lei, in crestere de 12% fata de perioada similara a anului trecut, respectiv 4.331.295 lei.

Compania si-a mentinut statutul de lider pe piata asigurarilor maritime si de aviatie.

"Anul acesta ne vom concentra pe dezvoltarea operatiunilor noastre in afara Romaniei si pe consolidarea pozitiei de lideri pe piata romaneasca de asigurari”, declara Radu Mustatea, presedintele directoratului ASTRA Asigurari.

In acelasi timp, subscrierile pe asigurarile de sanatate au crescut cu 50% in primul trimestru al lui 2011, fata de aceeasi perioada din 2010, pana la 1.066.264 lei, de la 709.016 lei.

De asemenea, asigurarile de viata au crescut in primul trimestru al lui 2011 cu 2% fata de 31.03.2010, PBS realizate fiind in suma de 2. 785.082 lei. Importante cresteri au fost inregistrate la produsele: Tezaur cu PBS de 540.809 lei (crestere de 135%) si Viitor cu PBS de 355.724 lei, in crestere cu 18% fata de perioada similara a anului trecut.

In primele trei luni ale acestui an, Astra Asigurari a platit daune in valoare de 105.271.480 lei (28.395 dosare platite) pe segmentul RCA, in crestere cu 87% fata de aceeasi perioada a anului trecut (56.288.215 lei- 14.221 dosare platite). Pe segmentul CASCO, daunele platite au fost, in primele trei luni ale lui 2011, de 54.703.532 lei (14.240 dosare platite), in crestere cu 50% fata de aceeasi perioada a anului trecut, respectiv 36.446.877 lei (7.986 dosare platite).

ASTRA Asigurari, liderul pietei romanesti de profil, a incheiat anul 2010 cu un volum al primelor brute subscrise totale in valoare de 1.083.209.476 lei, in crestere cu 34% fata de anul 2009, conform rezultatelor preliminare.

Daunele platite de Astra Asigurari, in 2010, au inregistrat o crestere cu 61% fata de 2009, de la 328.167.178 lei, la 526.883.477 lei.


Compania a intrat pe piata din Ungaria in toamna anului 2010, inaugurand sucursala ASTRA BIZTOSITO de la Budapesta, unde va subscrie pentru inceput pe segmentele: RCA, property si Casco. Compania a adaptat portalul de vanzari online www.astraonline.ro la piata vecina, creand www.astraonline.hu.