Piata leasingului financiar din Romania - scadere de 16% a finantarilor noi, in S1, 2013
La 30 iunie 2013, piaţa de leasing financiar din România a înregistrat un volum total nou finanţat în valoare de 546 milioane Euro, în scădere cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012.
Un motiv obiectiv care a afectat negativ şi direct finanţarea pieţei de leasing în domeniul vehiculelor rulate îl constituie instituirea timbrului de mediu în baza O.U.G. 9/2013.
Un alt factor îl constituie scăderea volumului de achiziţii de vehicule noi, indiferent de sursa de finanţare (vezi date APIA), în contextul în care finanţarea domeniului transportatorilor rămâne o nişă de interes major pentru societăţile de leasing financiar.
Astfel, finanţările acordate în primele 6 luni ale anului 2013 s-au îndreptat către diverse domenii, cel al mijloacelor de transport rămânând în continuare cu o pondere majoritară de 73% (400 milioane Euro) în comparaţie cu finanţarea echipamentelor în pondere de 24% (133 milioane Euro) şi a sectorului imobiliar cu o pondere de 3% (13 milioane Euro).
În domeniul finanţării mijloacelor de transport se observă păstrarea unui interes relativ constant al pieţei în finanţarea majoritară a autoturismelor (56%) urmată de finanţarea vehiculelor comerciale grele (peste 3,5 tone - 26% ), a vehiculelor comerciale uşoare (sub 3,5 tone - 15%) precum şi a altor categorii de vehicule (3%).
În contextul economic şi politic al anului 2013 finantarea echipamentelor agricole este în creştere de la 18% la 20% în trend similar cu finanţarea echipamentelor destinate industriei de prelucrare a lemnului (creştere de la 2% la 5%), cu finanţarea tehnologiei din domeniul energiei (creştere de la 8% la 15%, a echipamentelor office si IT (creştere de la 2% la 4%) şi a service-urilor auto (creştere de la 1% al 4%). În acelaşi context menţionat, ponderea finanţării altor sectoare industriale este în scădere dupa cum urmează: sectorul construcţiilor de la 33% la 18%, linii tehnologice ale industriei alimentare de la 5% la 4%. Finanţarea celorlalte sectoare ale economiei păstrează o pondere relativ constantă (9% industria metalurgica, 2% industria tipografica , 1% industria de mobila), precum şi alte domenii.
Finanţarea sectorului imobiliar nu a depăşit minimul istoric din 2012 fiind astfel în concordanţă cu contextul general al pieţei imobiliare din România.
Clienţii persoane juridice au atras cea mai mare pondere (97%) din totalul finanţărilor, urmaţi de persoanele fizice (3%). Estimăm că implementarea regulilor impuse prin Regulamentul 17 al BNR începând cu luna ianuarie 2013 este un criteriu ce a condus la scăderea volumului finanţărilor, mai ales a celor destinate persoanelor fizice.
Durata de finanţare cea mai des întâlnită este de 4-5 ani (26%), urmată de 3-4 ani (25%), 2-3 ani (21%), 5-7 ani (11%), 1-2 ani (10%), 1 an (4%) şi 7-15 ani (3%). Această ultimă perioadă este caracteristică finanţării sectorului imobiliar.
Portofoliul total al pieţei de leasing la iunie 2013 este de 2.525 milioane Euro din care companiile membre ALB detin 2.183 milioane Euro (86%), iar companiile neafiliate 342 milioane Euro (14%). Cea mai mare cotă de piaţă este înregistrată de sectorul companiilor subsidiare ale băncilor, cu 62% din total, urmat de sectorul companiilor captive producătorilor cu 24% şi de sectorul companiilor independente, cu 14%.
ALB reprezintă 86% din piaţa de leasing financiar din România.
ALB este membră a Federaţiei Europene a Asociaţiilor Societăţilor de Leasing – Leaseurope şi coordonează Grupul de lucru CEE al Leaseurope prin Secretarul General.
|