Piata de vopsea din Romania merge pe alb in proportie de 80%

Piața românească din zona vopselelor și tencuielilor decorative este caracterizată de un consumul masiv de alb în detrimentul vopselelor colorate. ”Din fabricile Adeplast și din depozitele distribuitorilor pleacă spre consum doar 20 de procente vopsele colorate, restul de 80 procente fiind reprezentat de vopsele albe. Ce-i drept, o parte din vopseaua albă este nuanţată manual, cu ajutorul sistemelor manuale de nuanțare, însă acest aspect nu schimbă procentajul semnificativ. Albul continuă să bată culoarea” declară Bogdan Pîrvu, director Divizie Vopsele AdePlast.

După preluarea Dufa de la mijocul lui 2013, AdePlast a lansat noi game de produse pe segmentul vopselelor și tencuielilor decorative. Gama SAUBER DEKOR – Culorile Pământului este creată după studierea comportamentului de consum în România.

În materie de culoare, pot fi identificate mai multe elemente care definesc preferințele de consum ale pieței autohtone. „În ce privește decorarea la exterior a locuințelor, trebuie luat în considerare în mod special consumul de tencuieli decorative. În mod clar, pe acest segment, preferințele de culoare ale românilor pot fi asociate foarte ușor cu diversele nuanțe ale pământului românesc – nuanțe pastelate de galben, crem, bej, orange, dar și nuanțe mai tari de maro sau roșu oxid. Identificând acest trend, am lansat în această vară o gamă de tencuieli decorative gata colorate numită SAUBER DEKOR – Culorile Pământului. Din gamă fac parte cele mai cerute culori: Pământ Însorit, Argilă, Nisip Auriu, Granit, Teracota sau Caramida Roșie. Deși acest concept a fost lansat de puțin timp, vânzările înregistrate pe această gamă de produse au atins deja un nivel considerabil.” declară Bogdan Pîrvu.

Dobrogea preferă albastru, Ţinutul Secuiesc merge pe verde

Studierea tendinţelor de consum arată că există o legătura între regiunea geografică și alegerea culorii folosite pentru decorarea locuințelor la exterior. Astfel, în Dobrogea sunt preferate în mod tradițional și nuanțe de albastru pastel, în Ținuturile Secuiești se întâlnește mai mult verde, în vreme ce în zonele montane sau premontane se simte o creștere a prezenței albului natur, care se asortează foarte bine cu elementele din lemn.

”Faptul că locuitorii unei anumite zone geografice optează în număr mai mare pentru o singură paletă de nuanțe consider că este un semn de maturizare și de elevare a publicului consumator, care respectă tot mai mult mediul înconjurător și comunitatea din care face parte” precizează Bogdan Pîrvu.

Piața românească de vopsele și tencuieli decorative este relativ bine segmentată. Din punct de vedere valoric, segmentul economic reprezintă cca. o treime din piață, segmentul medium, deși în scădere, are cea mai mare pondere, în timp ce segmentul premium reprezintă aproape un sfert din totalul pieței.

”Acest comportament de cumpărare se întâlnește și în alte țări europene, cu precădere în cele din Estul Europei. Adeplast exportă vopsele și tencuieli decorative în țări ca Bulgaria, Ungaria, Belgia, Germania, Austria, Elvetia, Slovacia sau Republica Moldova. În Bulgaria, Ungaria și Republica Moldova exportăm un mix de produse relativ asemănător cu ceea ce livrăm pe piața românească, însă piețelor din Vestul Europei ne adresăm numai cu produse din gamele superioare. Nu pentru că în aceste ţări nu ar fi cerere pentru produsele mai ieftine, însă oriunde în lume această categorie de produse trebuie fabricată şi livrată de producătorii locali. Costurile de transport raportate la valoarea transportată sunt foarte mari, de aceea produsele destinate segmentului economic nu pot fi transportate pe distanţe mari”, precizează Bogdan Pîrvu.