Zilele Analistilor si Investitorilor Fondului Proprietatea - in perioada 20 - 22 noiembrie 2013, la Bucuresti

Franklin Templeton Investment Management Limited UK, Sucursala Bucureşti, în calitate de Administrator Unic şi Manager de Fond al S.C. Fondul Proprietatea S.A. (“Fondul”) desfăşoară la Bucureşti cea de-a cincea ediţie a Zilelor Analiştilor şi Investitorilor Fondului Proprietatea, între 20 şi 22 noiembrie, pentru a ţine investitorii la curent cu cele mai noi evenimente privind Fondul, cele mai importante companii din portofoliu şi economia României.

La eveniment participă peste 150 de investitori instituţionali locali şi din străinătate, cu active în administrare de peste 300 miliarde de euro, precum şi analişti care urmăresc Fondul. Trebuie subliniat faptul că Fondul Proprietatea a atras de la listarea la BVB peste 1,3 miliarde de euro sub formă de investiții directe de portofoliu de la investitori instituționali și majoritatea sunt prezenți la acest eveniment. Participanţii beneficiază de prezentări din partea Ministerului Finanţelor Publice, Fondului Monetar Internaţional, Ambasadei S.U.A., Departamentului pentru Energie, Autorităţii de Supraveghere Financiară, Consiliului Fiscal, Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Bursei de Valori Bucureşti, precum şi de prezentări din partea managementului unora dintre cele mai mari companii din România: OMV Petrom, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, BRD, Complexul Energetic Oltenia şi Electrica.

Greg Konieczny, Manager de Fond al Fondului Proprietatea, a declarat: “Evenimentul Zilele Analistilor si Investitorilor reprezintă o oportunitate unică pentru investitori să obţină în doar trei zile o privire de ansamblu asupra României şi să vadă că realitatea la faţa locului este mult mai bună decât percepţia externă. În timpul celor cinci ediţii ale Zilelor Analistilor si Investitorilor pe care le-am organizat până acum am reuşit să le arătăm investitorilor unele dintre cele mai importante active din portofoliul Fondului: centrala hidroelectrică Vidraru, centrala hidroelectrică Porţile de Fier, rafinăria şi centrala electrică pe gaze OMV Petrom Brazi, reactoarele nucleare de la Cernavodă, minele de sare ale Salrom, centralele electrice pe bază de cărbuni din Craiova şi Turceni şi, acum, operaţiunile Romgaz şi Transgaz din Mediaş, centrul industriei româneşti a gazelor. Prezenţa record de astăzi subliniază atractivitatea României ca destinaţie de investiţii pentru investitori instituţionali străini şi sperăm că unele companii mari din portofoliu vor beneficia de pe urma expunerii ridicate la investitori, în special înaintea ofertelor publice iniţiale ale acestora”.