Erste Asset Management a inregistrat in 5 ani de la lansare 5 miliarde lei active in administrare si 110.000 investitoriErste Asset Management a inregistrat in 5 ani de la lansare 5 miliarde lei active in administrare si 110.000 investitori

Erste Asset Management are, la 5 ani de la lansarea pe piaţă, peste 5 miliarde lei active în administrare şi peste 110.000 investitori.

„Am pornit în 2008 cu un volum de active în administrare de numai 362 de milioane de lei. În prezent am depăşit un volum de 5,5 miliarde de lei, echivalentul a 1,2 miliarde de euro, active în administrare şi ne îndreptăm din nou spre o cotă de piaţă 40%. În toţi aceşti ani, am înregistrat creşteri ale numărului de investitori (peste 5 ori) peste media pieţei (de 3 ori), fiind principala forţă de penetrare a ideii de fond de investiţii în contextul mai larg de introducere a conceptului de finanţe personale în România. În urmă cu cinci ani, procesam cateva operaţiuni pe zi, pe care le puteam număra pe degetele unei singure mâini, acum avem şi zile în care procesăm peste o mie de operaţiuni cu valori de zeci sau chiar sute de milioane de lei. În funcţie de fondul sau fondurile în care au investit, toţi investitorii noştri au avut de caştigat. În ultimele 12 luni, randamentele fondurilor au fost între 5,6 şi 21,2%. În cazul celor patru fonduri a caror istorie se întinde pe întreaga perioadă de 5 ani, randamentele cresc şi se plasează între 50,6% şi 92,4%. Şi avem dovada clară că viziunea noastră este viabilă: contribuim la o viaţă mai bună pentru România investitoare!“, a declarat Dragoş Neacşu, CEO ERSTE Asset Management.