Certinvest va prelua activitatea de administrare a fondului KD Maximus de la KD Investments Romania

SAI KD Investments România S.A a depus la Autoritatea de Supraveghere Financiară o cerere în vederea acordării avizului cu privire la înlocuirea societătii de administrare a investitiilor care administrează fondul KD Maximus cu SAI Certinvest SA.

Fondul deschis de investitii KD Maximus a fost lansat în iulie 2004 si investeste preponderent în actiuni din România si Europa de Sud. La sfârsitul anului 2013, fondul KD Maximus avea active de aproape 29 milioane RON, atrase de la 724 de investitori.

Horia Gustă, presedintele Comitetului Director al Certinvest, declară: „Acest transfer exprimă încrederea pe care o are Certinvest în potentialul pietei de asset management din România. De aproape 20 de ani, Certinvest creste organic, iar prin adăugarea KD Maximus la portofoliul curent de fonduri administrate, avem ocazia să ne optimizăm prezenta pe piata actiunilor. În urma transferului, Certinvest va depăsi pragul de 200 de milioane de RON în administrare, prin intermediul celor 16 fonduri de investitii administrate, crescând proportia investitiilor în actiuni preponderent românesti la aproximativ 25% din totalul activelor. Fondul KD Maximus are un istoric bun, si mă bucur că interesele KD Funds si Certinvest s-au aliniat. Sper că experienta, expertiza si istoricul Certinvest, clădite din 1994 încoace vor fi primite pozitiv de către investitorii fondului KD Maximus.”

Jan Pricop, CEO SAI KD Investments România S.A, precizează: “Prin acest demers, KD face un prim pas în explorarea potentialului cooperării între KD Funds si Certinvest. Transferul acestor active este un început, ambele companii identificând avantajul combinării economiilor de scară pe piata din România. Suntem încrezători că acest transfer va conduce la consolidarea pietei de asset management din România si va fi în beneficiul investitorilor fondului KD Maximus.”

Fondul va functiona timp de încă 30 de zile, începând cu data de 9 ianuarie 2014, conform regulilor de până în prezent, investitorii având posibilitatea de a se adresa KD Investments România sau distribuitorilor autorizati ai fondului pentru efectuarea de operatiuni. La expirarea acestor 30 de zile, Autoritatea de Supraveghere Financiară va suspenda emisiunea si răscumpărarea titlurilor de participare, până la autorizarea SAI Certinvest S.A. în calitate de administrator al fondului KD Maximus.

Certinvest a luat fiintă în anul 1994 si are în prezent în administrare active de aproximativ 43 milioane euro, distribuite în 15 fonduri de investitii, dintre care 9 deschise, fiecare dintre ele orientat catre alt tip de investitii: Certinvest BET Index (fond de indice-actiuni – urmăreste indicele BET), Certinvest XT Index (fond de indice-actiuni – urmăreste indicele BET-XT), Certinvest BET-FI Index (fond de indice-actiuni – urmăreste indicele BET-Fi), Certinvest Dinamic (fost Intercapital - fond diversificat dinamic), Certinvest Prudent (fost Capital Plus - fond diversificat defensiv), Certinvest Obligatiuni (fost Orizont - obligatiuni), Certinvest Tezaur (fond monetar), Certinvest Next Generation (fond diversificat flexibil) si Certinvest Short Fund (fond diversificat flexibil) precum si 6 fonduri inchise de investitii: Certinvest Artă Rmânească, Certinvest Absolute Return, Certinvest Everest, Certinvest Leader, Certinvest Properties RO si Certinvest Green. Certinvest se remarcă în piată si ca un lider în administrarea portofoliilor private de investitii, cu o cotă de piată de aproximativ 36% pe acest segment.

Certinvest a dovedit de-a lungul anilor ca este unul dintre cei mai dinamici si inovatori administratori de pe piata. Compania a lansat primul fond fara comisioane de subscriere sau răscumpărare de pe piata româneasca (Certinvest Monetar) si primul fond de obligatiuni din România (Certinvest Obligatiuni), primul fond imobiliar (Certinvest Properties RO) sau primul fond de investitii în artă (Certinvest Artă Românească). Certinvest se mândreste totodata ca fiind un sustinator al pietei crescânde de fonduri de investitii din România, fiind primul administrator care a lansat o platformă online de investitii în fondurile administrate: www.Investonline.ro, prima platformă de testare gratuită a investiitiei în fonduri mutuale, www.invesTEAM.ro, precum si primul blog corporate menit să aducă domeniul investitiilor mai aproape de investitori, făcându-l mai transparent mai clar si mai accesibil: www.Despreinvestitii.ro

KD Funds reprezintă subsidiara de administrare a investitiilor a KD Group. Istoria KD Group începe în 1994, acesta devenind unul dintre cele mai mari grupuri financiare private din Europa de Sud-Est, cu activităti în zona de asigurări si administrare a investitiilor, activele administrate la nivel de grup depăsind 1 miliard de euro. Dintre acestea, aproximativ 50% sunt administrate de către divizia de administrare a activelor, KD Funds. Ramura de asigurări a KD Group este reprezentată în principal de Adriatic Slovenica, al doilea asigurător, ca mărime, din Slovenia.

KD Funds a fost înfiintată în 1994, fiind una dintre primele companii de administrare a investitiilor din Slovenia. După doi ani, KD a cumpărat primul fond mutual sloven, Galileo, care fusese lansat în 1992. Pe lista initiativelor de pionierat ale companiei se numără si lansarea primului fond monetar din Slovenia, KD MM, lansarea primului fond de obligatiuni, KD Bond, lansarea primului fond de fonduri, KD First Choice, precum si primul fond mutual din Croatia, KD Victoria. KD administrează astăzi 14 fonduri mutuale în Slovenia si alte 11 fonduri de investitii în zona Europei de Sud-Est.