CMS: proiect privind facilitarea investitiilor pe piata de capital din Romania

Avocatii firmei internationale de avocatură CMS Cameron McKenna au reluat săptămâna aceasta seria de întâlniri cu reprezentantii celor mai importante institutii si organizatii financiare din România, la cel mai înalt nivel de decizie, în cadrul unui proiect condus de biroul CMS din Bucuresti, menit să faciliteze investitiile pe piata de capital din România.

La un an după demararea proiectului CMS, această prima întâlnire din 2014 a generat un interes impresionant, adunand peste 70 de reprezentanti ai principalelor institutii care activează pe piata de capital si a serviciilor financiare, respectiv Banca Natională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Bursa de Valori Bucuresti, Depozitarul Central, institutii de credit si societăti de investitii financiare locale, BERD, Banca Mondială, IFC, precum si reprezentanti ai Goldman Sachs, Erste Bank  London Stock Exchange si Bank of New York Mellon, invitati speciali cu această ocazie.

“Ceea ce încercăm si reusim împreună prin acest proiect este o formă de institutionalizare a unei culturi a dialogului, la vârful pietei de capital, cultură care are o traditie importantă în vestul Europei si în Statele Unite. Acest dialog reuneste principalii actori în domeniu, experti internationali si institutiile de reglementare reprezentative, generând o sinergie necesară între institutii si mediul economic, capabilă să revigoreze si să modernizeze continuu piata financiară,” a declarat Cristina Reichmann, Head of CMS Capital Markets, FIS and Structured Finance, initiatorul acestui proiect CMS.

Principalele puncte dezbătute la cel mai înalt nivel în cadrul întâlnirii au fost: noi măsuri legislative, precedente, aspecte teoretice si practice în legătură cu obligatiunile garantate cu creante si obligatiunile convertibile, certificatele globale de depozit (GDR), implementarea si aplicarea concepului de beneficial ownership în cadrul legislatiei românesti, precum si o analiză a US Securities Law si a modalitătilor prin care pot fi încurajate investitiile străine. Participantii au analizat aspectele teoretice si operationale ale diferitelor instrumente financiare internationale – cum ar fi  GDR, ADRs beneficial ownership - precum si necesitatea armonizării legislative în domeniu în ceea ce priveste legislatia românească.

La această întâlnire initiată de biroul CMS din Bucuresti au participat avocati ai CMS de la birourile din Bucuresti si Londra, respectiv, Daniel Winterfeldt, Head of Capital Markets International Capital Markets and US Securities Law, Jason Harding, Partner in CMS Capital Markets and Derivatives Group, London Office, Jennifer Pence, Senior Consultant, International Capital Markets, expert US securities; Simon Dayes, Head of Banking and International Finance in South East Europe, Cristina Reichmann, Head of CMS Capital Markets, FIS and Structured Finance, Bucharest Office.

„Este esential pentru investitori să înteleagă si să poată interactiona cu sistemul legislativ din tara în care doresc să investească. De aceea ne dorim ca prin acest dialog initiat de biroul nostru din România, cu sprijinul expertilor retelei internationale CMS, care pun laolaltă experienta lor din diversele jurisdictii în care operează si o adaptează la realitătile si asteptările pietei locale să participăm la crearea în România a unui cadru cât mai compatibil cu structurile si instrumentele pietei financiare internationale, care să înlesnească investitiile,” a concluzionat Gabriel Sidere, Managing Partner CMS România.

Initiativa CMS se înscrie într-un proiect menit să faciliteze dialogul între institutiile pietei de capital pe subiecte de mare actualitate.

MS România este membru al retelei internationale CMS, oferind clientilor săi consiliere de înaltă specialitate în domeniile juridic si fiscal. Cu peste 2.800 de avocati la nivel global, experti în managementul de proiect si lucrând în echipe dedicate sectoarelor de activitate, CMS are ca obiectiv clientul si îndeplinirea cerintelor acestuia.

CMS este o firmă full-service de avocatură, care se clasează între primele 10 companii de profil din lume, din punct de vedere al numărului de avocati (Am Law 2012 Global 100). Cu 56 de birouri în 31 de tări, CMS a înregistrat în 2012 un venit anual de 841 milioane de Euro. CMS consiliază majoritatea companiilor din DAX 30, precum si un număr important de companii prezente în topurile Fortune 500 si FT European 500.

CMS oferă o gamă largă servicii juridice de înaltă expertiză, acoperind 17 arii sectoriale si de practică juridică, incluzând domenii, precum cel bancar si financiar, comercial, de concurentă, corporate, litigii, ocuparea fortei de muncă, energie, proprietate intelectuală, Life Sciences/ farmaceutică, imobiliare & constructii, taxe si TMT.

Birouri si birouri asociate CMS: Aberdeen, Alger, Amsterdam, Antwerp, Barcelona, Beijing, Belgrad, Berlin, Bratislava, Bristol, Brussels, Bucuresti, Budapesta, Casablanca, Koln, Dubai, Duesseldorf, Edinburgh, Frankfurt, Geneva, Hamburg, Istanbul, Kiev, Leipzig, Lisabona, Ljubljana, Londra, Luxembourg, Lyon, Madrid, Mexico City, Milan, Moscova, Munchen, Paris, Praga, Rio de Janeiro, Roma, Sarajevo, Sevillia, Shanghai, Sofia, Strasbourg, Stuttgart, Tirana, Utrecht, Viena, Varsovioa, Zagreb si Zurich.