Certinvest Maximus - al 16-lea fond din portofoliul Certinvest

SAI Certinvest S.A a primit din partea Autoritatii de Supraveghere Financiara autorizatia pentru preluarea in administrare a fondului Maximus (denumire anterioara KD Maximus), de la SAI KD Investments Romania S.A.

Fondul va opera in continuare sub denumirea de Certinvest Maximus, si va reprezenta cel de-al saisprezecelea fond de investitii pe care il administreaza Certinvest. Prin preluarea administrarii fondului Maximus, nivelul activelor administrate de Certinvest creste cu 26,9 milioane RON, aducand totalul acestora la pragul de 227 milioane RON. Totodata, numarul investitorilor deserviti de Certinvest va depasi pragul de 11 500, prin alaturarea celo 721 de investitori ai fondului Maximus.

Horia Gusta, presedintele Comitetului Director al Certinvest, declara: „ Avizul favorabil primit de la ASF in privinta administrarii fondului Maximus determina completarea ofertei noastre cu un fond de actiuni cu o politica investitionala activa, orientata preponderent catre piata romaneasca. Suntem increzatori in potentialul pietei locale si ne dorim, ca prin administrarea activa sa putem genera performante atractive pentru investitori, astfel incat acestia sa redescopere apetitul pentru investitiile legate de bursa, si sa putem contribui, astfel, la dezvoltarea pietei locale.”

Fondul Certinvest Maximus va urmari, in continuare, o pondere investitionala in actiuni de aproximativ 90% din totalul activului. in urma autorizarii primite de la ASF, fondului i-a fost ridicata suspendarea emisiunii si rascumpararii de unitati de fond, asadar, investitorii pot realiza astfel de operatiuni, fie la sediul Certinvest, fie prin intermediul platformei www.investonline.ro.

Certinvest a luat fiinta in anul 1994 si are in prezent in administrare active de aproximativ 50 milioane euro, distribuite in 16 fonduri de investitii, dintre care 10 deschise, fiecare dintre ele orientat catre alt tip de investitii: Certinvest BET Index (fond de indice-actiuni – urmareste indicele BET), Certinvest XT Index (fond de indice-actiuni – urmareste indicele BET-XT), Certinvest BET-FI Index (fond de indice-actiuni – urmareste indicele BET-Fi), Certinvest Maximus (fond de actiuni), Certinvest Dinamic (fost Intercapital - fond diversificat dinamic), Certinvest Prudent (fost Capital Plus - fond diversificat defensiv), Certinvest Obligatiuni (fost Orizont - obligatiuni), Certinvest Tezaur (fond monetar), Certinvest Next Generation (fond diversificat flexibil) si Certinvest Short Fund (fond diversificat flexibil) precum si 6 fonduri inchise de investitii: Certinvest Arta Romaneasca, Certinvest Absolute Return, Certinvest Everest, Certinvest Leader, Certinvest Properties RO si Certinvest Green. Certinvest se remarca in piata si ca un lider in administrarea portofoliilor private de investitii, cu o cota de piata de aproximativ 36% pe acest segment.

Certinvest a dovedit de-a lungul anilor ca este unul dintre cei mai dinamici si inovatori administratori de pe piata. Compania a lansat primul fond fara comisioane de subscriere sau rascumparare de pe piata romaneasca (Certinvest Monetar) si primul fond de obligatiuni din Romania (Certinvest Obligatiuni), primul fond imobiliar (Certinvest Properties RO) sau primul fond de investitii in arta (Certinvest Arta Romaneasca).

Certinvest se mandreste totodata ca fiind un sustinator al pietei crescande de fonduri de investitii din Romania, fiind primul administrator care a lansat o platforma online de investitii in fondurile administrate: www.Investonline.ro, prima platforma de testare gratuita a investiitiei in fonduri mutuale, www.invesTEAM.ro, precum si primul blog corporate menit sa aduca domeniul investitiilor mai aproape de investitori, facandu-l mai transparent mai clar si mai accesibil: www.Despreinvestitii.ro.