Ce produse aleg romanii pentru amenajarea gradinilor urbane - analiza Hornbach

În luna aprilie, Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de constructii si grădinărit, oferă sfaturi de amenajare pentru grădinile mici, din zona urbană, în cadrul unei expozitii speciale. De asemenea, tot în această lună, retailerul le va prezenta clientilor si cele mai eficiente metode de protectie si întretinere a lemnului.

„Întrucât primăvara este momentul oportun de pregătire a grădinilor pentru sezonul cald, în luna aprilie, ne-am hotărât să venim în sprijinul clientilor nostri si, prin intermediul unei expozitii speciale, să le oferim acestora posibilitatea de a afla tot ce trebuie să stie despre amenajarea grădinilor mai restrânse, din zona urbană”, a declarat Mugurel – Horia Rusu, Directorul General al Hornbach România.

Potrivit acestuia, unul dintre cele mai importante lucruri de care clientii trebuie să tină cont în amenajarea unei grădini restrânse este elementul de spatialitate. Astfel, urmărirea unei linii clare de amenajare si folosirea a cât mai putine culori sunt un punct important de pornire în amenajarea unei grădini de dimensiuni reduse.

„Grădinile mici au nevoie de mai multă atentie, iar imaginatia joacă un rol important în amenajarea acestora. Pentru că, în general, zonele urbane nu permit amenajarea unei grădini somptuoase, este foarte important ca cei care doresc să-si înfrumuseteze spatiul din jurul casei să găsească solutii utile, astfel putându-si transforma curtea într-un mic colt de Rai, ideal pentru a le oferi relaxarea de care au nevoie după o zi de muncă”, a mai spus Mugurel – Horia Rusu.

De asemenea, potrivit reprezentantului companiei, pe lângă alegerea unor nuante de flori asemănătoare din punct de vedere cromatic, un alt element prin care se poate oferi senzatia de spatialitate si aerisire unei grădini mai mici constă si în utilizarea unor accesorii simple, ghivecele de flori si mobilierul de grădină clasic fiind o alegere ideală în acest sens.

Mai mult, si înăltimea este un alt element cheie ce ajută la crearea unei grădini mai spatioase. În acest sens, trebuie să fie ales un singur punct central pe care să se pună accentul, indiferent dacă acesta este dictat de lungimea unui arbore, arbust sau pom fructifer. De asemenea, pentru spatiile înguste, deosebit de mici, folosirea ghivecelor înalte si subtiri, în care să fie plantate flori cătărătoare precum sunt clematitele, glicina sau trâmbita, va oferi mai multă lumină si veselie grădinii.

„În general, pentru spatiile restrânse este recomandată folosirea florilor cu un colorit puternic, însă clientii trebuie să fie deosebit de atenti la potrivirea cromatică”, a subliniat reprezentantul companiei.

În ceea ce priveste cele mai alese plante pentru grădină, românii din zona urbană optează, de cele mai multe ori, pentru speciile mai nepretentioase, care nu necesită îngrijiri dese si rezistă cu succes în conditii de stres (frig, secetă etc.).

De asemenea, majoritatea românilor aleg să realizeze singuri lucrările de amenajare a grădinilor, doar o mică parte dintre acestia apelând la ajutorul personalului specializat.

„În ciuda faptului că alegerea unor specialisti pentru amenajarea grădinii poate părea initial mai costisitoare, conform raportului pret/calitate/timp, apelarea la un astfel de ajutor este mai benefică, clientii bucurându-se de avantajele unei grădini de impact pentru o durată mai lungă si cu resurse mai reduse de timp”, a punctat Mugurel – Horia Rusu.

Referitor la volumul de vânzări de pe segmentul de grădină, potrivit reprezentantului companiei, în perioada de primăvară si la începutul verii se înregistrează cele mai multe cereri privind produsele de amenajare a grădinii.

Pentru cei care doresc să îsi amenajeaze grădina, permanent, în toate cele cinci magazine Hornbach din România, se află pe rafturi o varietate impresionantă de specii de pomi, arbusti fructiferi, plante de exterior si interior, bulbi, seminte, gazon, masini, garduri, pământ si îngrăsământ, precum si toate accesoriile si uneltele necesare pentru proiectele de grădinărit.

De asemenea, clientii  Hornbach  beneficiază si de garantia cresterii plantelor, acestea având o  calitate ridicată. Astfel, în cazul reclamatiilor îndreptătite, banii sunt returnati sau produsele sunt înlocuite, pe o perioadă de 12 luni, pentru arbusti, tufe, copaci sau trandafiri.

Tot în luna aprilie, în toate magazinele retailerului, clientii vor avea acces si la o expozitie de unde vor putea afla detalii despre metodele de protectie si îngrijire a suprafetelor din lemn.

„Amenajarea spatiilor de recreere, precum sunt foisoarele sau terasele din grădină, au determinat în ultimii ani cresterea interesului românilor pentru produsele de protectie si de îngrijire ale lemnului. Acestia au realizat că o întretinere corespunzătoare face lemnul deosebit de rezistent la factorii de mediu si astfel se pot bucura mai multă vreme de spatiile pe care si le construiesc”, a declarat Mugurel – Horia Rusu.

Astfel, pentru a asigura o protectie de durată elementelor din lemn folosite pentru amenajarea spatiilor exterioare, clientii pot opta pentru grunduri, emailuri, lacuri, dar si pentru uleiuri speciale.  Mai mult, pentru a oferi un aspect cu adevărat deosebit suprafetelor din lemn, acestia pot alege lacuri decorative în diverse nuante.

„Pentru a obtine rezultate de calitate, este însă foarte important de stiut că nu doar alegerea produsului potrivit contează, ci si aplicarea acestuia si ustensilele folosite. În acest sens, la utilizarea produselor, clientii trebuie să tină cont de sfaturile personalului specializat Hornbach, dar si de indicatiile de pe fisa tehnică a acestora”, a mai spus reprezentantul companiei.

În ceea ce priveste cele mai cumpărate produse pentru îngrijirea lemnului, reprezentantul companiei a dezvăluit că lacurile pentru exterior sunt cele mai căutate pe segmentul lor, vânzarea produselor pentru îngrijirea lemnului crescând considerabil în perioada caldă a anului.

Permanent, în toate cele cinci magazine Hornbach, clientii pot găsi la raft o varietate impresionantă de produse de protectie si îngrijire a lemnului, de la lacuri protectoare si decorative pentru exterior si interior, care se pot mixa în functie de nuanta dorită, si până la uleiuri, grunduri, emailuri si lazuri de protectie, preturile acestora variind în functie de cantitatea si calitatea produsului ales.

De asemenea, pentru cei care doresc ajutorul unui specialist în amenajarea foisorului, terasei, casei de grădină sau a carport-ului, magazinele Hornbach pun la dispozitia clientului, contra cost,  si o serie de servicii de montaj profesional, care asigură executia unei lucrări de calitate si oferă garantie de până la 2 ani pentru acesta.

Mai multe informatii despre metodele de protectie si îngrijire ale lemnului, cât si despre amenajarea grădinilor urbane se pot găsi, începând cu 3 aprilie, în magazinele Hornbach si pe pagina oficială www.hornbach.ro.

Grupul Hornbach, fondat în 1877, este o afacere de familie si se numără printre liderii de pe piata magazinelor de materiale de constructii si grădinărit din Europa.

Cotată la Bursa din Frankfurt încă din 1987, compania activează în 9 tări europene (Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elvetia, Cehia, Slovacia, Suedia si România), operând 142 de magazine.

În România, Hornbach a deschis primul magazin în 2007, iar în acest moment detine trei magazine în Bucuresti (Berceni, Militari si Balotesti), unul în Brasov si unul în Timisoara.