Saint-Gobain Glass Romania: crestere cu 10% a cifrei de afaceri in 2013

Saint-Gobain Glass România, liderul pieţei locale de sticlă, a înregistrat o creștere cu 10% a cifrei de afaceri anul trecut, evoluția business-ului fiind susținută, în principal, de lansarea producției de sticlă laminată în cadrul fabricii de la Călărași.

„Lansarea noii linii de producție din septembrie 2013 a contribuit considerabil la creșterea business-ului local în anul trecut. Astfel, aproximativ 5% din majorarea înregistrată în 2013 a fost determinată doar de lansarea producției de sticlă laminată în fabrica de la Călăraşi”, a declarat Cosmin Popescu, Directorul de Marketing al Saint-Gobain Glass România.

Potrivit reprezentantului companiei, capacitatea de producție a noii linii ajunge la aproximativ 2 milioane de metri pătrați, sticla laminată produsă la Călăraşi fiind comercializată atât pe piața internă, cât și pe cea externă.

În ceea ce priveşte destinaţia noului tip de sticlă, acesta se adresează în proporție de 80% pieței rezidențiale, iar restul, de 20% din producție, este destinată proiectelor nonrezidențiale – atât comerciale, cât și office.

„Noile sortimente de sticlă laminată produse în cadrul fabricii de la Călăraşi, comercializate sub brandul Stadip, au fost foarte bine primite pe piața locală. Printre principalele beneficii ale acestora se numără siguranța împotriva intrărilor prin efracție, a accidentelor, oferind, de asemenea, și protecție ridicată la zgomot și radiații ultraviolete”, a subliniat Cosmin Popescu.

De asemenea, un alt avantaj al utilizării noilor sortimente de sticlă produse de Saint-Gobain Glass România constă și în posibilitatea de a fi folosite într-o multitudine de aplicații decorative, tot mai căutate pe piața locală.

Când vine vorba de producția Saint-Gobain Glass România, în total, în fabrica din Călăraşi, aceasta ajunge anual la 21 de milioane de metri pătraţi de sticlă float. Din aceasta, aproximativ 10 milioane de metri pătraţi este supusă unui proces de acoperire metalică în cadrul liniei de sputerizare magnetronică, iar alte 2 milioane de metri pătraţi de sticlă (atât float, cât şi sputerizată) intră pe noua linie de laminare.

Fiind principalul jucător al pieţei locale de sticlă ce contribuie la dezvoltarea sectorului de tâmplărie de pe plan local, Saint-Gobain Glass România a fost premiată, în luna mai, în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Pieței de Tâmplarie Termoizolantă EURO-FEREASTRA 2014, la secțiunea Sticlă Arhitecturală& Adezivi.

În cadrul ceremoniei, care a avut loc pe 19 mai, producătorul local a primit distincția EURO-FEREASTRA pentru promovarea de soluții inovatoare în domeniul tâmplăriei termoizolante și contribuția specială adusă la dezvoltarea pieței de ferestre din România.

La obţinerea acestui premiu a contat şi contribuţia Saint-Gobain Glass România la creşterea exporturilor de produse cu valoare adăugată din România în Vestul Europei, sticla produsă la Călăraşi fiind parte a ferestrelor ce ajung pe pieţele învecinate. De asemenea, compania s-a diferenţiat şi datorită investiţiilor majore derulate pe plan local şi a numărului mare de locuri de muncă generate.

În România, Saint-Gobain grupează patru societăţi (Saint-Gobain Construction Products cu diviziile Isover, PAM, Rigips şi Weber; Saint-Gobain Glass Romania cu diviziile Glass şi Abrazivi; MTI Impex Braşov şi Brodrene Dahl) cu circa 1100 de angajaţi şi operează douăsprezece unităţi de producţie în opt situri industriale localizate în Braşov, Brăneşti, Călăraşi, Ploieşti, Satu-Mare, Tulcea, Turda şi Suceava.