Leul a fost in topul cresterilor fata de Euro in ianuarie 2013, pentru a doua luna consecutiva

În ianuarie 2013, Leul a fost printre putinele monede care au crescut fată de Euro, iar la nivelul Europei a marcat pe pietele financiare cea mai mare crestere comparativ cu moneda unică europeană. Mai mult, luna trecută, Leul a fost singura monedă din UE care a crescut fată de Euro, după ce, per ansamblul anului 2012 a detinut recordul în sens invers. „

Performanta Leului trebuie apreciată în contextul în care moneda Euro s-a întărit în ianuarie comparativ cu monedele majore ale lumii, fiind sustinută de un sentiment de optimism conform căruia în ceea ce priveste criza datoriilor suverane din Europa - ce era mai greu a trecut”, a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.

Luna trecută, Leul a crescut fată de Euro cu 1,5%, pe fondul unui cumul de factori favorabili, între care o consolidare a efectelor pozitive ale stabilitătii politice în tară si anuntul făcut de gigantul JP Morgan privind includerea obligatiunilor României în indicele băncii pentru bondurile guvernamentale de pe pietele emergente.

La polul opus al evolutiei monedelor din UE fată de Euro, în ianuarie s-a aflat Lira Sterlină, care a marcat cea mai mare scădere comparativ cu Euro (5,46%), pe fondul unor rezultate economice slabe înregistrate de Marea Britanie în ultima perioadă, incluzând scăderea economică din ultimul trimestru al anului trecut, care a fost mai mare decât asteptările analistilor.

Zlotul a înregistrat, la rândul său, luna trecută, o depreciere consistentă fată de Euro, de aproape 3%, economia poloneză încetinind considerabil. Coroana cehă a scăzut, de asemenea, în ianuarie, comparativ cu Euro, cu 2,3%; Forintul maghiar s-a depreciat în fata monedei unice europene cu 0,34% în aceeasi perioadă, trecând inclusiv prin minimul ultimelor sapte luni, pe fondul mai multor rezultate sub asteptări ale economiei Ungariei si a previzionării unor evolutii si măsuri în consecintă.

În luna ianuarie, Leul s-a apreciat considerabil si comparativ cu Dolarul American, respectiv cu 4,22%, aflându-se si în topul cresterilor monedelor din Europa fată de moneda americană. “Moneda natională a început bine anul 2013, însă cadrul general viitor nu arată foarte bine: FMI a venit si ne-a spus că, cel mai probabil, în 2012 România nu a avut crestere economică, ci a stagnat, iar estimările pentru anul în curs au fost deja reduse la 1,5%. Să ne reamintim în acest context că, initial, pentru bugetul de anul trecut, oficialitătile din România estimau o crestere economică de cca 2%, o bună colectare a taxelor si impozitelor si cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene: nici unul dintre aceste lucruri nu a devenit realitate, ci dimpotrivă. În lipsa unor măsuri adecvate, istoria s-ar putea repeta în acest an”, a arătat Victor Safta.

In 2012, grupul financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding a facut primul pas in Romania, deschizand sucursala locala a firmei de brokeraj Noble Securities.
Getin Noble Bank Group of Companies detine banci (retail banking, private banking, corporate banking), fonduri de investitii, companii de consultantă financiară si imobiliară, leasing si asigurări. La rândul său, Getin Holding detine bănci, companii de leasing si asigurări, precum si alte companii în domeniul financiar în Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus si România. În 2011, Getin Noble Bank a realizat un profit net de 230 milioane EUR, iar Getin Holding a obtinut un profit net de 250 milioane EUR. Getin Noble Bank Group of Companies si Getin Holding sunt grupuri de origine poloneză, “înrudite” ca business si actionariat majoritar. Actionarul majoritar al celor două grupuri este omul de afaceri Leszek Czarnecki, Doctor în stiinte Economice.

Casa de Brokeraj Noble Securities este reglementată si autorizată de organismul de profil din Polonia, iar filiala din România va opera inclusiv sub supravegherea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Tranzactiile se realizează prin intermediul platformei Noble Markets, care oferă peste 200 de instrumente financiare: perechi valutare, actiuni, indici bursieri si mărfuri. Prin platforma Noble Markets se realizează tranzactii în marjă (maxim 1:100); astfel, se pot realiza tranzactii cu o valoare mai mare decât suma alocatat. Atunci când se tranzactionează în marjă, se utilizează efectul de levier , care amplifică atât câstigurile, cât si pierderile potentiale: o marjă de 1% (1:100) permite realizarea unei tranzactii de 1.000 EUR blocând în contul de tranzactionare doar 10 EUR (1000 EUR*1%). Detalii despre contul minim, instrumente si strategii de tranzactionare pe www.noblemarkets.ro