Redirectionarea celor 2% - ajutor important pentru ONG-uri

Indiferent de domeniul in care activeaza, ONG-urile se bazeaza pe fondurile sustinatorilor, in general prin campanii de sponsorizari si donatii. O modalitate foarte buna de finantare este prin formularul 200 si formularul 230, ce vizeaza redirectionarea a 2% din impozitul pe venit al persoanelor fizice.

Asociatiile si fundatiile au sansa, in fiecare an, pana pe data de 25 mai, sa convinga cat mai multi sustinatori sa le acorde acesti 2% - sume mici, dar importante prin cumulare. In plus, este de notorietate faptul ca ONG-urile reusesc sa faca actiuni gradioase, extrem de importante pentru comunitate, chiar si cu bani putin (in totala opozitie cu modul in care functioneaza adesea institutii de stat, finantare de obicei din bugetul public...).

Declaratia 200 se depune oricum in mod obligatoriu de catre orice contribuabil care a inregistrat in anul precedent venituri din diverse activitati independente. Spre exemplu, la aceasta categorie se incadreaza veniturile din cedarea folosintei bunurilor (inchirierea de proprietati), veniturile din activitati pe piata de capital si venituri din practicarea jocurilor de noroc online.

Cei ce completeaza declaratia 200 au posibilitatea sa completeze si rubrica legata de acesti 2%. Astfel, vor selecta ei insisi un ONG caruia statul sa ii redirectioneze 2% din valoarea impozitului ce oricum trebuie platit. Pe scurt, nu exista niciun cost suplimentar in acest demers, ba chiar nici efort special (altul decat a completa datele de identificare ale ONG-ului ales). Pentru ca procesul sa fie absolut simplu, multe fundatii si asociatii ofera sustinatorilor formulare 200 deja completate cu datele lor. Este cazul Fundatiei Refresh, care permite pe website-ul sau oficial descarcarea unui formular 200 completat cu datele ONG-ului.

2% se pot dona si prin prisma formularului 230. Acesta nu se depune obligatoriu, ci doar optional, practic exact pentru redirectionarea celor 2%. Oricine a inregistrat in 2016 venituri din salarii (pe baza de contract de munca) poate depune in 2017 declaratia 230, insa doar pana la data de 25 mai. Aici, nimic macar nu se completeaza date financiare, iar banii nu mai sunt implicati deloc in mod direct: ANAF ia datele despre venituri direct de la angajatori (de fapt le are deja, doar le consulta in baza de date), iar impozitul este retinut la sursa (platit de angajator, lunar).

"Si tu poti ajuta astfel de persoane prin intermediul fundatiei noastre. Printr-un gest simplu, asa cum este completarea unui formular, puteti ajuta foarte mult. Acest gest nu va costa nimic, sunt bani care oricum se duceau la bugetul statului. Cum puteti face asta? Descarcati formularul potrivit", se mentioneaza pe website-ul fundatia.eu.