Penny Market ofera consumatorului urban un nou format de magazin, prin Penny Market Luica din Bucuresti

Penny Market Luică (Bucuresti, str. Luică 62 – 64) s-a redeschis cu un format îmbunătătit‚ adaptat nevoilor consumatorului urban. Cumpărătorii vor găsi aici sortimente noi, un design simplificat si modern, dar si zone largi dedicate produselor proaspete, vinurilor de calitate si articolelor vrac.

Relansarea Penny Market Luică în acest format modern si dinamic întăreste pozitionarea retailerului german: cel mai accesibil retailer de proximitate, atât în privinta localizării magazinelor, cât si în cea a gamei de produse comercializate si a preturilor adaptate oricărui buzunar.

Publicul urban se află în continuă miscare, iar lista de cumpărături tinde să devină o scurtă, dar plăcută „excursie“ zilnică în magazinul preferat, pentru a descoperi tentatii culinare, inovatii tehnologice, dar si preturi reduse. Tocmai pentru a răspunde acestor asteptări ale cumpărătorilor, Penny Market „redesenează“ magazinul preferat si îi surprinde cu un interior prietenos, modern, practic, dar si dinamic, în care oricine intră are parte de o experientă de shopping îmbunătătită si posibilitatea de a găsi mai repede produsele dorite.

Începând cu 20 februarie, bucurestenii vor descoperi în Penny Market Luică zone noi, dedicate diverselor momente si ocazii de consum. Astfel, de pe rafturile magazinului nu vor lipsi, ca si până acum, sortimentele internationale, doar că ele vor fi îmbunătătite si completate cu surprize săptămânale, cu precădere din Italia, Franta si Germania.

Vitrina cu servire asistată, un punct important în noul magazin Penny Market, le va oferi clientilor posibilitatea de a achizitiona produse vrac, din categoriile carne proaspătă, brânzeturi, mezeluri feliate, măsline. Asemenea tuturor celorlalte produse proaspete, Penny Market garantează livrări zilnice, prospetime de încredere si un program constant de testare a calitătii.

Sectorul dedicat legumelor si fructelor proaspete este îmbogătit si oferă si solutii ready to eat. Astfel, în această zonă a magazinului vedetele vor fi: mixurile de salate, sosurile delicioase, dar si fructele selectate cu grijă.

O noutate importantă a magazinului urban o constituie gama diversificată de articole disponibile în varianta vrac; acestea se găsesc nu numai în zona de produse proaspete, ci si în cea de dulciuri,
snacks-uri sărate, legume si peste congelat, vin, dar si în cea de mâncare pentru animalele de companie.

Magazinul Penny Market Luică ocupă o suprafată de vânzare de 1.000 mp, asigură 80 de locuri de parcare si are 20 de angajati. Acesta va fi deschis de luni până sâmbătă, între orele 07:00 – 23:00, si duminică, între 08:00 – 21:00.

Redeschiderea magazinului Penny Market Luică marchează, pentru bucuresteni, începutul unui week-end la fel de bogat ca un festival culinar: strudel cu migdale – 1,99 lei/buc. 85 g;  măsline Kalamata baby – 1,29 lei/100 g, svaiter Madrigal – 4,49 lei/100 g, babic – 4,99 lei/100 g, rosii cherry – 4,99 lei/kg, kiwi – 4,99 lei/kg, vin rosu sec Castillo San Simon – 13,99 lei/sticlă 750 ml, Chianti Melini – 19,99 lei/sticla 750 ml. Oferta completă este disponibilă în magazin, iar atmosfera de sărbătoare va fi sustinută de prezentări de produs si de sesiuni de degustări.

Penny Market este conceptul de succes al grupului german REWE si unul dintre cei mai activi retaileri din România, primul magazin deschis pe piata locală având loc în anul 2005. Alături de cele 164 de magazine Penny Market, grupul REWE mai operează în România 8 magazine XXL Mega Discount.