Profi a ajuns la 300 de magazine in retea

Reteaua PROFI a deschis la Timisoara magazinul cu numarul 300, inaugurand in acelasi timp si alte noi unitati in Bacau, Dej si Izbiceni. Ne straduim sa dam tot mai multa consistenta devizei magazinelor PROFI: Mai ieftin, mai bun, mai aproape!” a declarat Daniel Cirstea, director general PROFI Rom Food. “Faptul ca astazi suntem cea mai extinsa retea de retail modern arata ca reusim sa fim pe placul celor peste un sfert de milion de cumparatori care ne calca zilnic pragul.”

Magazinul 300 este un City amplasat in Calea Dorobantilor nr. 3, cu o suprafata totala de 319.35 mp si o sala de vanzari de 205 mp. Magazinul din Bacau este situate pe Str. Carpati nr. 15, la parterul unei cladiri de locuinte si functioneaza in format City, cu o suprafata totala de 327.47 mp si o sala de vanzari de 217 mp. La randul sau, cel din Dej este amplasat in Piata 16 Februarie Nr.3, tot la un parter, si se prezinta in formatul standard, cu o suprafata totala de 492 mp si o sala de vanzari de 360 mp.

Marcand aparitia unei noi localitati pe harta PROFI, magazinul din Izbiceni este in format Standard, amplasat pe strada Pietei nr.9, cu o suprafata totala de  593 mp si sala de vanzari de 420 mp.

Primele magazine PROFI au aparut la inceputul anilor 2000, in Timisoara, iar din 2009, cand erau doar 67 la numar, dezvoltarea a devenit fulgeratoare: in mai putin de 6 ani s-a ajuns la vasta retea de astazi, iar planurile prevad 600 de magazine la sfarsitul anului viitor si continuarea expansiunii in anii urmatori.

"Ideile bune, oamenii seriosi care formeaza marea echipa PROFI si in special un imens volum de munca de calitate au facut ca astazi reteaua sa fie prezenta in 144 de localitati, atat urbane, cat si rurale, din 40 de judete. Aceasta crestere a facut ca PROFI sa devina la sfarsitul lui 2014 era al 15-lea mare angajator din Romania si totodata cel mai mare angajator din vestul tarii. Astazi PROFI se apropie vertiginos de cifra de 8000 de angajati, urcand rapid in topul angajatorilor", subliniaza oficialii PROFI.
 
Pentru ca marfurile sa ajunga repede la magazinele retelei, respectiv la consumatori, au fost create doua mari depozite logistice la Cluj si la Ploiesti.

Mai mult decat atat, PROFI si-a propus sa dea o sansa reala producatorilor romani si de aceea peste 80% din ceea ce se vinde prin aceste magazine este produs in Romania. Pentru a usura accesul agricultorilor romani la reteaua PROFI si totodata pentru a putea oferi consumatorilor legume si fructe romanesti proaspete, au fost dezvoltate trei platforme specializate, la Timisoara, Cluj si Bucuresti, urmand sa se inaugureze inca una cat de curand si in Moldova.