2274 de ratuste de plastic au concurat pentru a schimba viata a cinci copii

Peste 1000 de spectatori au fost prezenti, sâmbătă, 19 septemebrie 2015, la o competitie inedită a rătustelor de plastic. La start s-au aliniat 2274 de rătuste care, timp de o oră, au plutit pe Dâmbovita în încercarea de a ajunge mai repede la finalul cursei. Fiecare rătuscă a reprezentat o persoană care a donat suma de 10 lei pentru achizitia de proteze auditive pentru copiii hipoacuzici.

La finalul evenimentului, organizatorul Rotaract Bucuresi Triumph a reusit să strângă aproximativ 8000 de euro din donatii si sponsorizări, sumă cu care vor putea fi achizitionate 5 proteze auditive pentru copiii hipoacuzici.

Startul cursei a fost dat de organizatorul evenimentului, Ilie Pană presedinte al Rotaract Bucuresti Triumph si de vedeta radio Andrei Gheorghe din partea partenerului media ProFM. Cei doi au lansat, alaturi de membrii cluburilor Rotary Triumph, Rotaract Triumph si Interact Triumph, 3000 de rătuste de pe podul Hasdeu pe Dâmbovita, nu înainte de lansarea pe apă a celor 9 ratuste sponsor. Cei 1000 de spectatori au asistat timp de o oră la cea mai amuzantă cursă pe apă si au putut vedea care este cea mai rapidă dintre ele.

Sponsorii au făcut donatii prin achizitia mai multor rătuste dar au oferit si premii participantilor. Marele premiu oferit de Animax in valoare de 1000 euro a fost câstigat de Craig Simons din Marea Britanie care a adoptat 15 rătuste. Au mai fost oferite 10 premii suplimentare constând într-un iPod Shuffle 2 GB de către sponsorul Ratza & Ratza.

„A fost un eveniment în care  Rotaract Bucuresi Triumph si partenerii săi s-au implicat cu tot sufletul pentru o cauză care merită toată atentia noastră. Efortul nostru a schimbat viata  unor copii care merită să aibă o viată normală iar succesul acestei editii ne-a determinat să ne gândim deja la următoarele editii” a declarat Ilie Pană, presedintele Rotaract Bucuresi Triumph.

Evenimentul a fost sponsorizat de: Animax, PetExpo, CGS, FFDC, Ratza & Ratza si Clarfon. Partenerii media au fost: ProFM, Creative Business Management, Audiosofia, Sun Plaza, AFI Palace.