Telekom Romania introduce noi facilitati pentru serviciile Telekom TV

Ca parte a eforturilor de a oferi clientilor săi o experientă completă multi-ecran, Telekom Romania introduce, începând cu această lună, functionalităti suplimentare pentru clientii Telekom ai serviciilor de televiziune.

Astfel, clientii Telekom TV Interactiv pot beneficia de functionalitatea Media Player. Aceasta permite redarea de imagini, videoclipuri si filme, muzică si înregistrări audio de pe orice dispozitiv USB direct pe ecranul televizorului, conectand un memory stick sau un hard-disk la portul USB de pe panoul din spatele receiverului. Pot fi redate fisiere video si audio tip MP3, MP4, MKV, AVI si  imagini tip JPEG, PNG, BMP. Media Player este oferit în mod exclusiv si gratuit de către Telekom clientilor de televiziune interactivă.

În plus, si utilizatorii platformei Telekom TV Web&Mobile pot accesa acum programe TV difuzate cu până la o săptămână în urmă prin intermediul functiei Arhiva TV. Optiunea se poate folosi accesând sectiunea Program TV si selectând de acolo orice emisiune a cărei difuzare s-a încheiat si are simbolul de redare. Arhiva TV a fost disponibilă până la acest moment exclusiv pentru clientii TV Interactiv.

În plus, prin intermediul optiunii Înregistrări în Cloud Plus, clientii Telekom TV pot înregistra si stoca în contul de cloud asociat până la 100 de ore de continut TV SD sau până la 42 de ore de continut TV HD (filme, emisiuni, competitii sportive).  Abonamentul lunar este de 6 lei cu TVA inclus. Înregistrările pot fi programate de pe TV – pentru clientii care au serviciul Telekom TV Interactiv, sau de pe www.telekomtv.ro, respectiv prin intermediul aplicatiei Telekom TV, continutul respectiv putând fi accesat de pe orice alt dispozitiv asociat aceluiasi cont.

Functionalitatea este  disponibilă si în mod gratuit, toti clientii Telekom TV Interactiv si Telekom TV Web & Mobile având posibilitatea de a înregistra până la 30 de ore de continut TV SD sau până la 13 ore de continut TV HD în contul personal de cloud.

Platforma Telekom TV Web & Mobile, care include www.telekomtv.ro si aplicatia Telekom TV din Google Play sau App Store, poate fi accesată de pe un număr maxim de 5 dispozitive pentru a urmări continutul preferat.