Soft de masurare a audientei retelelor indoor TV, lansat dupa investitii de 50.000 euro

In premiera pentru Romania, audienta retelelor digitale OOH (indoor TV) este acum masurata respectand standardele internationale, care prevad tranzitia de la masurarea „traficului” – numarul de persoane care trec prin fata unui ecran TV, la “audienta”- numarul de persoane care se uita efectiv la programele indoor TV.

Softul de audienta Digital Signage TV Analytics, destinat retelelor indoor TV din cadrul Asociatiei Romane de Publicitate Indoor (ARIA), a fost realizat de GBD Research la initiativa Info-Sanatate TV, cu sprijinul expertilor media din cadrul comitetului tehnic ARMA ?i al media managerilor din agentiile de publicitate din Romania.

Analytics ofera un set de indicatori de audienta si planificare a campaniilor de publicitate video in mass-media, similare cu alte medii de comunicare (TV si online): Definirea grupului tinta (Target); Frecventa efectiva; Net Reach; GRPs; Buget; Cost per mie.

„Este o bucurie faptul de a vedea profesionalizarea si dezvoltarea cercetarii de audienta si in alte domenii decat cel al televiziunii traditionale. Sprijinim acest demers si sustinem continuarea sa in viitor pentru realizarea unei imagini cat mai clare in ceea ce priveste audienta canalelor media indoor in Romania. De asemenea, Comitetul Tehnic a colaborat cu reprezentantii ARIA,  incercand sa aplicam experienta din domeniul cercetarii TV in cadrul acestui studiu”, a declarat Liviu Boitan (MediaCom), Presedinte al Comitetului Tehnic al ARMA.

Procedurile de masurare adoptate de Romania respecta standardele internationale elaborate de Digital Place-Based Advertising Association (DPAA) si Asociatia Europeana de Digital Signage (OVAB).

“In cadrul asociatiei europene ne preocupa foarte mult standardizarea masurarii audientei. Suntem bucurosi ca din ce in ce mai multe organizatii si companii incearca sa gaseasca o moneda comuna pentru masurarea audientei. Pentru noi, in calitate de asociatie europeana, aceasta initiativa este importanta si ii oferim intreaga noastra sustinere”, a declarat Dirk Hülsermann, presedintele OVAB.

Digital Signage TV Analytics contine doua module de analiza a indicatorilor, in functie de targeturile definite de useri. Este vorba despre  Modulul de “Audience indicators”, in care se calculeaza indicatorii si profilele audientei (Average Minute Rating, Average Minute Exposures, Monthly Reach (%), Dwell Time, Traffic etc.) si despre Modulul de „Media Planning”, cu ajutorul caruia se calculeaza indicatorii si rate cardul unei campanii pe o perioada determinata (Gross impressions , GRPs by target, CPT - Cost Per Thousand etc.).

Alexandru Larionescu, director GBD Research, a declarat ca „softul contine in prezent datele de audienta ale Info-Sanatate TV, dar suporta un numar nelimitat de retele digitale OOH, masurate pe baza standardelor DPAA si OVAB  si speram ca in viitorul apropiat sa atragem un numar cat mai mare de retele care sa adere la acest sistem certificat de masurare, care ofera o moneda unica de comparatie intre mediile masurate de pe piata”.

“Prin acest studiu, am venit in intampinarea companiilor care deruleaza campanii de publicitate in reteaua Info-Sanatate TV. Putem oferi acum date concrete privind audienta Info-Sanatate TV, iar procedura de masurare a audientei la nivel de GRP (Gross Rating Points) face posibila evaluarea eficientei campaniilor multiscreen. De asemenea, pentru a facilita evaluarea campaniilor, datele culese in cadrul studiului de audienta pentru Info-Sanatate Indoor TV sunt segmentate pe aceleasi categorii socio-demografice ca si cele din studiul de audienta TV, gestionat de ARMA”, a declarat Ovidiu Brazdau, managing partner Info-Sanatate si presedinte al Asociatiei Romane de Publicitate Indoor.

„Una dintre prioritatile noastre o reprezinta educarea si informarea pacientilor, pe durata asteptarii in vederea consultatiilor. Studiul de audienta realizat pentru Info-Sanatate ne-a furnizat si un feedback important din partea persoanelor care se uita la programele Info-Sanatate TV, legat de ce isi doresc sa vizioneze pe durata prezentei in sala de asteptare”, a explicat Gina Gheoca, managing partner Info-Sanatate.

Studiul de audienta pentru Info-Sanatate TV a fost realizat de GBD Research in 41 clinici si spitale, dintr-un total de 388 de locatii in care reteaua Info-Sanatate TV este prezenta, fiind intervievate 3011 persoane, in paralel cu masurarea traficului. Toate datele sunt introduse in softul Analytics, care se acceseaza web-based, folosind user si parola.

Investitia in studiul de audienta si softul Analytics a fost in valoare de 50.000 de euro, fiind sustinuta integral de Reteaua Info-Sanatate.