Mega Image si Anchor Grup au semnat pentru relocarea sediului central al retailer-ului in Plaza Romania Offices

Sediul central al Mega Image se va reloca în noul spatiu de birouri din cadrul complexului Plaza România, în urma unui contract încheiat cu Anchor Grup.

Necesitatea unui spatiu mai încăpător pentru sediul central al Mega Image vine ca rezultat al dezvoltării activitătii companiei din ultimul an. Spatiul ocupat de Mega Image, cu o suprafată închiriată de 3,360 metri pătrati, se află în noul proiect de birouri Plaza România Offices, detinut de Anchor Grup. Proiectul este o extensie a centrului comercial Plaza România, transformată în spatii de birouri, în urma unui proces amplu de renovare si modernizare. Mai exact, noile birouri Mega Image vor fi situate în aripa de est a clădirii mall-ului, la etajul al doilea. Pe lângă această suprafată, sediul central Mega Image va dispune si de locuri de parcare dedicate, atât pentru angajati, cât si pentru vizitatori.

Noul Plaza România Offices aduce un concept inovator în Bucuresti: un spatiu de birouri de 10.500 de metri pătrati integrat într-un centru comercial. Angajatii se vor bucura atât de confortul si facilitătile unei clădiri de birouri, cât si de accesul rapid la toate serviciile mall-ului. Magazinele, restaurantele, cinematograful Movieplex, centrul de fitness, saloanele de înfrumusetare sunt la un pas distantă de birouri. Mai mult, întregul complex dispune de circa 1800 de locuri de parcare.

„Mutarea sediului Mega Image într-un spatiu mai încăpător si, în general, mai ofertant este un efect logic al ritmului de extindere a companiei. Aceasta a crescut în mod constant în ultimii ani, atât ca cifră de afaceri, cât si ca număr efectiv de magazine, iar una dintre prioritătile noastre este să oferim conditii de lucru moderne pentru toti colegii nostri, inclusiv cei care îsi desfăsoară activitatea în sediul central”, a declarat Vassilis Stavrou, director general Mega Image România.

„Colaborarea de succes dintre Mega Image si Anchor Grup s-a extins, iar din iulie 2016, sediul central al partenerului se va muta în cel mai nou proiect al nostru – Plaza Romania Offices. Asadar, ne bucură faptul că Mega Image este prima companie care va beneficia de facilitătile unui spatiu modern de birouri si, în acelasi timp, de toate serviciile pe care centrul nostru comercial le oferă. Gradul de satisfactie al angajatilor ar trebui sa fie un indicator important pentru toate companiile, iar acesta este unul dintre motivele pentru care ne-am gândit chiar de la început să construim un spatiu de lucru eficient si să fructificăm sinergia dintre destinatia de shopping si relaxare Plaza România si zona de birouri, la un pas distantă”, declară Affan Yildirim, General Manager Anchor Grup.

Mutarea efectivă a sediului companiei în noul spatiu este în curs de pregătire si va avea loc la începutul lunii iulie. În acest moment, sediul central al Mega Image se află pe Strada Siret, nr. 95, spatiu ocupat din anul 2006. Numărul efectiv al angajatilor Mega Image care vor avea birourile în noul sediu este de circa 400, din cei aproximativ 9.200 de angajati ai companiei, restul desfăsurându-si activitatea în magazine si depozit.