Lidl a dat startul inscrierilor la Campionatul de Management, editia a treia

Aflat la a treia editie, programul de pregătire profesională al retailerului este destinat tinerilor absolventi de facultate cu profil economic, umanist sau tehnic.

Timp de un an, cei admisi vor beneficia de formare în cadrul departamentelor si ale centrelor Lidl, inclusiv în magazine, si de un pachet salarial atractiv. La editia anterioară au aplicat peste 1500 de candidati.

Lidl a dat startul înscrierilor la cea de-a treia editie a Campionatului de Management, programul de management trainee al companiei ce pregăteste timp de 12 luni tinerii care vor să îsi dezvolte o carieră în domeniul retail. Campionatul se va desfăsura din septembrie 2016 până în octombrie 2017. La editia anterioară, peste 1500 de candidati au aplicat pentru acest program.

Sunt eligibili absolventii de facultate cu profil economic, umanist sau tehnic, cu un nivel ridicat de cunoastere a limbii engleze, limba germană fiind un plus, absolventi care sunt dispusi să călătorească în tară. Tinerii care îsi doresc să participe la Campionatul de Management pot aplica online, pe cariere.lidl.ro, până pe 30 aprilie. Procesul de recrutare ulterior presupune o discutie telefonică, o evaluare online si un interviu individual cu reprezentantii Lidl. Selectia finală va fi anuntată în iulie.

Tinerii selectati vor beneficia de formare în cadrul magazinelor, al centrelor logistice si al tuturor departamentelor Lidl, precum si de un pachet salarial atractiv. Pe parcursul întregului program, participantii vor avea parte de un mentor si de o persoană responsabilă pentru dezvoltarea lor si vor parcurge training-uri de formare si dezvoltare a competentelor cheie: leadership, comunicare, organizare si planificare.

"Credem în tineri, în dăruirea si în ideile lor inovatoare. Tocmai de aceea vrem să îi sustinem în depăsirea greutătilor pe care le întâmpină legat de găsirea primei slujbe – România fiind pe ultimele locuri în ce priveste angajabilitatea absolventilor de facultate - si să atingem în continuare succesul alături de ei. Căutăm tineri ambitiosi, motivati si orientati către clienti, tineri cărora să le asigurăm cel mai bun start în carieră si a căror loialitate să o câstigăm asigurându-le cele mai bune beneficii de dezvoltare personală, profesională si financiare“, a declarat Frank Wagner, Presedintele Consiliului de Conducere Lidl România.

În cadrul Campionatului de Management, tinerii se vor familiariza cu procesele specifice companiei Lidl, desfăsurându-si activitatea în cadrul magazinelor pe o perioadă determinată si, ulterior, în cadrul sediilor regionale. Aici, participantii vor avea oportunitatea de a învăta despre fluxul de primire, pregătire si expediere a mărfii către magazinele Lidl. Ultima parte a programului se desfăsoară la sediul central, unde tinerii beneficiază de formare si pregătire în cadrul fiecărui departament (Achizitii si Marketing, Financiar, Controlling, Juridic, Resurse Umane, Expansiune, Constructii si Imobiliare), astfel încât la final să aibă o imagine de ansamblu asupra companiei, precum si cunostintele necesare asupra industriei de retail.

Campionatul de Management se încheie cu o evaluare. În urma acesteia, cei mai buni dintre participanti vor primi o ofertă de angajare permanentă la Lidl, adecvată abilitătilor si aptitudinilor lor.

"Campionatul de Management mi-a dat sansa să mă dezvolt profesional, fiecare etapă fiind o ocazie de a mă confrunta cu noi provocări si de a îmi descoperi noi resurse. Acum pot spune că managementul este sportul în care fac performantă si pentru care mă antrenez zi de zi“, afirmă Alexandrina Ignat, participantă la Campionatul de Management, editia 2014.

Lidl este unul dintre cele mai mari lanturi de magazine din Europa, activând în peste 26 de tări europene si având peste 100 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Având mai mult de 170.000 de angajati, Lidl se numără printre primii 10 comercianti de produse alimentare la nivel mondial.