Ploiesti, Pitesti si Oradea, printre orasele emergente ale pietei imobiliare locale - analiza REMAX Romania

Potrivit RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate si franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, dincolo de principalele orase din tară unde piata imobiliară este una efervescentă si în continuă miscare, există si zone ce dau semne de crestere si care vor prinde avânt în următorii ani. Astfel, printre acestea se numără orase cu 135.000 - 230.000 locuitori, precum Ploiesti, Pitesti si Oradea.

„Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Brasov sau Timisoara sunt orase unde se demarează noi si noi proiecte imobiliare, iar piata este în crestere constantă, mai ales în ultimii 3 ani. Însă, există si orase emergente din acest punct de vedere, care dau semne că în următorii ani se vor putea situa pe harta pietelor de real-estate de interes din România”, a declarat Răzvan Cuc, Director Regional RE/MAX România.

Astfel, potrivit afirmatiilor sale, următoarele orase în care se observă un potential de dezvoltare pe segmentul imobiliar sunt Ploiesti, Oradea, Pitesti, Arad, Sibiu si Bacău, zone pentru care RE/MAX România estimează cresteri constante anuale de aprox. 5%  în următorii 2 ani, atât în ceea ce priveste numărul de tranzactii, cât si preturile pentru locuinte.

Analizele specialistilor RE/MAX arată că tot mai multi dezvoltatori imobiliari îsi fac simtită prezenta si în aceste orase, iar numărul de proiecte imobiliare rezidentiale este într-o continuă ascensiune, clientii fiind tot mai interesati de alegerea unor locuinte noi si dotate modern. 

Astfel, în orase precum Ploiesti, Pitesti si Oradea media de pret per metrul pătrat variază între 700-800 euro, cele mai căutate tipuri de locuinte fiind apartamentele de 2 si 3 camere, în timp ce pe segmentele comerciale si office se remarcă o usoară crestere a numărului de cereri.

„În contextul dezvoltării usoare a pietelor imobiliare mici, din orase precum cele enumerate, planurile RE/MAX România vizează, pe termen mediu, deschiderea a circa 20 de birouri în aceste zone mizând, mai degrabă, pe conversia agentiilor deja existente în francize RE/MAX”, a completat Răzvan Cuc.

Astfel, în următorii 3 ani, compania vizează inauguarea a câte trei birouri în orasele Ploiesti, Oradea si Brăila, si câte două în Bacău, Pitesti, Arad, Sibiu, Tg. Mures si Baia Mare, urmând ca apoi RE/MAX să se îndrepte către orase cu sub 130.000 de locuitori.

De asemenea, RE/MAX vizează, pe termen lung, atingerea unui număr de 110 francize în România până în 2023.               

RE/MAX este lider mondial în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înfiintată în 1973 în Denver, are astăzi peste 100.000 de agenti afiliati în birouri aflate în cca. 100 de tări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 33 de tări, cu peste 1.600 birouri si 15.000 de agenti, continuând să se extindă.