Eureko in Romania continua Programul International de Trainee
Compania Eureko in Romania continua Programul International de Trainee, prin intermediul caruia doi dintre angajatii companiei vor pleca in Olanda pentru a lucra in cadrul a doua proiecte care urmaresc cresterea perfomantei operationale, se precizeaza intr-un comunicat de presa transmis catre www.SMARTfinancial.ro.

De asemenea, trei trainee din Olanda se vor alatura Eureko in Romania si vor fi implicati in proiecte din zona financiara si a asigurarilor de viata.

Programul International de Trainee are patru etape, fiecare cu o durata de sase luni, iar una dintre etape se deruleaza in strainatate. Dintre tarile unde grupul Eureko este prezent, Turcia, Grecia, Olanda, Irlanda si Romania dezvolta programe de traineeship.

Costurile per trainee sunt de aproximativ 37.000 de euro, pe durata celor doi ani.

“Scopul acestui program este pregatirea cat mai temeinica a celor selectati. Ne dorim ca acestia sa invete atat din experienta managerilor locali, dar si sa ia contact cu mediul international de business, pentru a avea o imagine de ansamblu cat mai buna asupra nivelului operatiunilor derulate de companie. Activam intr-o piata in care apar constant schimbari si credem ca experienta si cunostintele acumulate de participantii la acest program sunt indispensabile pentru pozitiile pe care le vor ocupa”, a spus Mihaela Manatu, Human Resources Manager in cadrul Eureko in Romania.

Primii doi trainee din cadrul programului si-au inceput activitatea in noiembrie 2009. Acestia se afla acum in a treia etapa a programului, care se desfasoara in Romania. Ambii au petrecut sase luni in Olanda, unde au lucrat pe proiecte din sfera asigurarilor de viata si sanatate.

„Experienta din Olanda a fost inedita deoarece am lucrat intr-un mediu de lucru international, cu oameni foarte bine pregatiti si implicati in pregatirea tinerilor cu potential. In cadrul proiectelor la care am participat am invatat lucruri noi despre asigurarile de viata si de sanatate. Am vazut cat de benefica poate fi gandirea pe termen lung, mai ales in domeniul serviciilor financiare, si recomand o astfel de experienta celor care vor sa aiba o pregatire temeinica intr-un anumit domeniu”, considera unul dintre participantii Programului International de Trainee.

Eureko este un grup de asigurari nelistat la bursa, activ in alte noua tari europene, in afara de tara de origine, Olanda. Obiectul principal de activitate este reprezentat de asigurari – generale, sanatate si protectia veniturilor – si serviciile legate de asigurari de viata si pensii administrate privat. Bazandu-ne pe radacinile noastre cooperatiste, avem o misiune clara: sa fim cel mai de incredere asigurator. Ne urmam aceasta ambitie prin orientarea catre clienti si catre rezultate, in toate activitatile in care ne implicam.

Eureko B.V. a inregistrat in 2009 prime brute subscrise de aproximativ 20 miliarde euro, iar numarul angajatilor depasea 23.000 de persoane. Grupul este prezent in Romania prin Eureko Asigurari si Eureko Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private.”