eMAG, cel mai mare magazin online din regiune, deschide 44 de pozitii de stagiar - un număr dublu fată de anul trecut - în departamentele IT, Platforms, Finance si HR în cadrul programului „eMAG Talent Internship” adresat studentilor si absolventilor din Bucuresti, Craiova si Iasi.
Programul, aflat la cea de-a doua editie, începe pe 20 mai 2015 si le oferă participantilor posibilitatea de a lucra alături de specialistii eMAG si de a acumula experienta în domenii precum software development, infrastructură IT, content&knowledge management, business intelligence, contabilitate, recrutare, comunicare internă si learning & development.
„Internii vor fi coordonati si ajutati pe parcursul întregului program de mentorii din companie. Pe lângă suportul pe care îl vor primi de la acestia, internii vor fi implicati si în programe de învătare, care le vor sutine dezvoltarea si integrarea în cultura si echipele eMAG. Bazându-ne pe succesul programului de Talent Internship de anul trecut, am hotărât să extindem numărul de locuri deschise pentru editia din 2015. În urma programului de vara trecută, aproape toti cei 22 de studenti au fost angajati, iar în acest moment fac parte din echipele noastre”, declară Cristina Solea, manager de recrutare în cadrul eMAG.
Pentru Bucuresti, eMAG deschide 36 de pozitii în patru arii din business, care definesc specializările din program: Coding Arena (IT), Platforms Rulers (Platforms), Money Talkers (Finance) si HR Wizards (HR). Unul dintre mentorii care va coordona o echipă de interni în acest an a participat ca stagiar la programul eMAG Talent Internship din 2014, în aria Software Development.
Tinerii care se înscriu în programul de internship din Craiova si Iasi vor lucra în cadrul centrelor de dezvoltare software din cele două orase.
Programele de Internship Coding Arena (IT), Platforms Rulers (Platforms), Money Talkers (Finance) si HR Wizards (HR) se vor derula în perioada iulie - august si vor fi plătite, iar la finalul acestora cei mai performanti dintre participanti pot fi angajati în cadrul eMAG.
Aplicantii pentru una din cele 44 de pozitii deschise pot completa formularele online, accesând www.emag.ro/internship până la data de 7 iunie 2015. După perioada de înscriere, aplicantii vor participa la o sesiune de interviuri pe parcursul lunii iunie. .