Golin anuntă primul program de internship – The Unternship – care plăteste tinerii să nu vină la birou, ci să acumuleze, în afara acestuia, experiente cu impact pozitiv asupra traseului lor profesional.
Ideea Unternshipului se inspiră din viata lui Fred Cook, CEO Golin din anul 2003, perioadă în care reteaua s-a dezvoltat spectaculos la nivel global. Fred este astăzi unul dintre cei mai apreciati profesionisti din industria comunicării. Dar înainte de asta? Până să ajungă aici, Fred a fost băiat de cabină pe un petrolier norvegian, portar al unui hotel de cinci stele, ghid turistic, manager al unei case de discuri rock and roll, initiator al unui serviciu de închiriere soferi pentru persoanele care consumă alcool si profesor în scolile rău famate din Los Angeles.
Luând ca exemplu viata lui Fred, Golin lansează în România programul de Unternship: anti-internship-ul care îi încurajează pe tineri să adune experiente în afara biroului si să le folosească apoi în dezvoltarea lor profesională. Pe parcursul a trei luni, compania va sprijini în cadrul programului un tânăr care la final va fi angajat full time la Golin. Cum ar trebui să fie Golinternul? Creativ, pasionat, ambitios, carismatic, motivat, aventuros si energic.
„Găsirea de talente înseamnă lărgirea ariei de recrutare, dincolo de profilurile traditionale – aceasta este ideea care stă la baza programului de Unternship, special creat pentru a identifica acei candidati neconventionali, asa cum si eu am fost la un anumit moment în timp”, spune Fred Cook, CEO Golin.
„Unternship este un program vizionar, care modifică felul în care privim începuturile unei cariere, scoate din scenă stereotipurile cu care tinerii sunt obisnuiti si oferă noi întelesuri rolului de sprijin pe care îl au companiile în dezvoltarea lor personală si profesională.
Pentru că pasiunea, creativitatea si dedicarea sunt calităti care se deprind prin practică, si nu prin teorie, credem că acest model de internship îi va ajuta pe viitorii profesionisti să trăiască experientele la care aspiră si să descopere singuri ce drum trebuie să urmeze si cum aleg să o facă. Plini de curaj, sperăm,” a declarat Monica Botez, Managing Partner Golin România.
După SUA si Marea Britanie, România devine a treia tară în care este lansat programul. Unternship@Golin România ia startul cu o perioadă de aplicatii, în intervalul 21 mai – 31 iulie.
Toti cei interesati de program sunt invitati să aplice la adresa amehedintu @ golin.com, să motiveze de ce vor să fie UNTERNi si să propună experientele pe care le-ar face daca ar fi selectati. Candidatii se pot înscrie pe baza unei scrisori de motivatie, a unei prezentări ilustrate, a unui material video sau, (de ce nu?), unei melodii.
Cei mai buni cinci candidati vor fi anuntati pe data de 14 august, vor sustine o serie de interviuri si probe practice în perioada 17 august – 11 septembrie, iar la finalul lunii septembrie va fi anuntat câstigătorul procesului de selectie. Unternship-ul se va desfăsura în perioada 1 octombrie – 31 decembrie.
Câstigătorul Unternship-ului va avea posibilitatea să revină la Golin în postura de angajat full-time începând cu 1 ianuarie 2016..