Rezultatele celui mai recent sondaj de opinie GFK, realizat la cererea MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, arată că în ultimele 12 luni rata de penetrare a utilizării serviciilor medicale private în orașele mari din țară, a ajuns să fie egală cu cea a serviciilor de stat. Unul din motivele principale care explică această tendință este satisfacția față de serviciile de sănătate private, aceasta fiind semnificativ mai ridicată decât satisfacția față de serviciile de sănătate de stat.
În acest context, majoritatea populației orașelor mari (76%) și-au exprimat dorința ca fondurile publice de sănătate, cât și cele dedicate programelor naționale de sănătate specifice, să aibă o distribuție mixtă, atfel încât să fie direcționate atât către unitățile de stat, cât și către cele private. Procentul este și mai mare în cazul celor care au beneficiat deja de servicii de sănatate privată (80%).
De altfel, doar 58% dintre locuitorii orașelor mari din România știu că o parte din serviciile clinicilor/ spitalelor private sunt finanțate din fondul asigurărilor de sănătate, fiind accesibile plătitorilor de contribuții către C.N.A.S. Același studiu arată faptul că utilizatorii de servicii de sănătate private sunt semnificativ mai informați despre aceste reglementări decât utilizatorii de servicii de stat. Iar cunoscătorii acestor reglementări doresc în mai mare măsură ca distribuția fondurilor CNAS să fie directionată atât către unitățile de stat cât și către cele private (80%).
Studiu mai relevă faptul că un procent covârșitor al populației și-ar dori să existe o transparență mai mare privind modul de alocare a fondurilor de sănătate, iar 99% din populație dorește ca întreaga legislație în domeniul medical să fie previzibilă și stabilă, doar 1% declarând că nu știu sau le este indiferent acest aspect. Tot în acest context, populația chestionată a susținut că pentru dezvoltarea unui sistem medical performant sunt esențiale următoarele premize: calitatea personalului medical (97%) legislația stabilă/ previzibilă (94%), precum și suma de bani alocată din bugetul de stat pentru sănătate (94%).
Studiul GFK, realizat la cererea MedLife, a fost desfășurat în perioada 29.07 – 05.08 2013, pe un eșantion de 500 de persoane, reprezentativ pentru populația cu vârstă între 18-55 ani din orașele mari din țară cu peste 200.000 de locuitori, și oferă detalii despre utilizarea serviciilor medicale în clinicile private și cele de stat, precum și opinia populației în ceea ce privește fondurile CNAS și legislația legată de sistemul de sănătate. Eroarea maximă de eșantionare este de +/- 4.4%, la un nivel de încredere de 95%.
Este al șaselea an în care MedLife realizează în colaborare cu IMAS și GFK sondaje de opinie care oferă publicului larg o perspectivă asupra comportamentului românilor în ceea ce privește sănătatea și prezintă care sunt opiniile acestora referitoare la sistemul medical privat.
MedLife, în calitate de lider pe piața serviciilor medicale private, monitorizează permanent evoluția sistemului medical din România și va oferi în continuare informații relevante despre tot ceea ce este de interes pentru public, în acest domeniu..