Toamna este momentul cel mai bun pentru inchirieri, dar anul acesta pentru a intâmpina fara probleme studentii, proprietarii sunt nevoiti sa se adapteze unei noi masuri, şi anume obligativitatea obtinerii unui certificat energetic. In acest moment, nici macar 10% din proprietarii care vor sa inchirieze nu detin certificate energetice pentru proprietatile pe care vor sa le inchirieze, potrivit unei analize Imobiliare.NET.
In toamna, circa 100.000 de studenti vor incepe sau vor revenii la studiile din cadrul invatamântului superior din Bucureşti, dintre aceştia circa 30% vor sta in camine, alti 20% deja locuiesc in Capitala, iar ceilalti 50% vor fi nevoiti sa devina chiriaşi. Tinerii vor avea de unde alege, dar trebuie sa fie atenti ca in acest moment nu se mai face nicio tranzactie imobiliara fara certificat energetic, decât „la negru”.
„In aceasta toamna, noutatea de pe piata inchirierilor este obligativitatea detinerii unui certificat energetic. De la sfârşitul lunii iulie 2013, toti proprietarii care doresc sa vânda sau sa inchirieze apartamente sunt obligati sa puna la dispozitia potentialului client, anterior semnarii contractului, o copie a certificatului şi sa-i predea originalul dupa incheierea contractului. In urma consultarii certificatului energetic, clientul poate obtine mai multe informatii in ceea ce priveşte un consum specific al cladirii, dar şi al apartamentului de care este interesat. Aceste certificate sunt foarte utile chiriaşilor care se pot interesa astfel de factura la intretinere”, a declarat Alina Petrescu, marketing manager Imobiliare.NET.
Proprietarii sunt nevoiti sa achite o suma cuprinsa intre 100 şi 400 de euro pentru a obtine un certificat energetic, care indica clasa energetica in care se incadreaza apartamentele pe care aceştia vor sa le inchirieze.
Un apartament este incadrat intr-o anumita clasa energetica (A,B,C sau D; in clasa A incadrându-se locuintele care au cel mai mic consum energetic) in functie de câteva criterii: calitatea geamurilor, existenta anveloparii pe exterior sau interior a blocului, existenta repartitoarelor de caldura sau a temporizatoarelor de curent electric in bloc.
In acelaşi timp, portalurile imobiliare se adapteaza noilor conditii din piata. „Imobiliare.NET a venit in ajutorul vizitatorilor printr-o optiune de cautare in functie de clasa energetica a fiecarui apartament. Aceasta optiune poate ajuta un posibil chiriaş sa faca o selectie a proprietatilor de care este interesat, in functie de consumul energetic al acestora”, a explicat Alina Petrescu, marketing manager Imobiliare.NET.
Deocamdata, la o luna de la introducerea obligativitatii detinerii unui certificat energetic doar 5,7% din garsonierele scoase la inchiriere au certificare energetica. Aproximativ 7,6% din ofertele de inchiriere a apartamentelor cu 2 camere au certificate energetice. In cazul apartamentelor cu 3 camere date spre inchiriere, doar 9,3% dintre acestea sunt clasificate in functie de clasele energetice. In ceea ce priveşte oferta pentru 4 camere, circa 13% dintre proprietarii care intentioneaza sa inchirieze au mentionat clasa energetica a locuintei.
Potrivit analizei Imobiliare.NET, din numarul total de oferte de inchiriere care mentioneaza clasa energetica a locuintei, cele mai multe apartamente sunt incadrate in clasa energetica A, iar pentru clasele energetice C şi D nu exista oferte..