Eco-Rom Ambalaje, deținătoarea licenței Punctul Verde în România și cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, lansează, pentru prima oară în România, procedura de achiziție de servicii pentru gestionarea deșeurilor de ambalaje.
Aceasta presupune atribuirea Contractului de prestări servicii de colectare/sortare pentru reciclarea și valorificarea prin incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje provenite din circuitul industrial-comercial și din cel al achizițiilor de la populație.
Piața deșeurilor din România a ajuns la un nivel de maturitate caracterizat de un sistem care s-a dezvoltat gradual, fără însă a fi optimizat constant.
,,În prezent, Eco-Rom Ambalaje are contracte cu peste 210 colectori și operatori de salubritate, iar numărul acestora in sistem a crescut cu o medie de 5% de la an la an. În acest context și ținând cont de dezvoltarea pieței deșeurilor din România, am simțit nevoia unei eficientizări a relației cu partenerii noștri, astfel încât serviciile de colectare, reciclare și valorificare a deșeurilor să se desfășoare în condiții de transparență și corectitudine dar optime din punct de vedere al costurilor.” a declarat Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje
Modelul este adaptat realităților naționale după bunele practici europene – din Belgia și Austria -, iar Eco-Rom Ambalaje este prima organizație din România care implementează și dezvoltă astfel de proceduri.
Beneficii
- Transparentizarea modului de selectare a prestatorilor de servicii de colectare/sortare;
- Dezvoltarea calității serviciilor de colectare separată din sistemul Eco-Rom Ambalaje și, implicit, la nivel național;
- Asigurarea unui management al deșeurilor corect, conform legislației în vigoare;
- Asigurarea trasabilității deșeurilor;
- Asigurarea unui preţ competitiv al serviciilor de colectare, sortare și transport ale deşeurilor de ambalaje, în vederea reciclării.
Cantitatea totala ce va fi contractata pentru anul 2014 este de cca. 400.000 de tone de deșeuri de ambalaje , iar contractele vor fi oferite celor mai avantajasoase oferte din punct de vedere economic – atât financiar (50% pondere), cât și tehnic (50% pondere).
În același timp, în scopul dezvoltării capacităților de reciclare din România, Eco-Rom Ambalaje aplică o majorare de 10% la tarifele colectorilor sau operatorilor de salubritate care trimit deșeurile de ambalaje în afara țării pentru a fi reciclate. .