|
| « click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
|
|
| Adaugat in data de 04-06-2007 |
Se poate vorbi de o poluare a resursei umane
Alte stiri la aceasta categorie
Alexander Bergmann este decan emerit al Universitatii din Lausanne, facand parte totodata din consiliul director al Scolii Hoteliere din acelasi oras al Elvetiei. Desi a ajuns printr-o intamplare a vietii profesor, ba chiar mai mult, profesor in cadrul unei scoli hoteliere, Alexander Bergmann s-a indragostit de aceasta cariera, considerandu-se norocos ca a avut sansa sa transmita informatie, dar mai ales valori.
Cum ati ajuns sa predati la Scoala Hoteliera de la Lausanne?
Alexander Bergmann: Am studiat dreptul in Germania, eu fiind de origine german. Apoi, in timpul unei sederi prelungite in Elvetia, mi-am cunoscut sotia, si, bineinteles, am invatat si limba franceza. Pentru ca ea nu a dorit sa locuiasca in Germania, iar pentru mine nu existau prea multe oportunitati ca avocat in Elvetia, m-am decis sa urmez acolo cursuri de business administration. Astfel, am obtinut initial doctoratul in drept, dupa care un al doilea doctorat in business administration.
Pe parcurs am inceput o colaborare in localitatea Lausanne din Elvetia, cu compania IMD, care se ocupa cu dezvoltarea de programe educationale si de management pentru directorii executivi de top din intreaga lume, unde de altfel am ramas timp de sapte ani. La momentul in care m-am alaturat eu companiei, nu exista o catedra de resurse umane si m-au rugat pe mine sa o creez, dupa care m-au invitat sa conduc activitatea de predare pe acest segment, lucru pe care l-am acceptat. De altfel, in cariera mea am mai desfasurat activitati de consultanta, predare etc.
In majoritatea carierei mele nu am avut nici o tangenta cu industria ospitalitatii, pana cand fostul meu asistent la programul de doctorat si actualul deputy director al Scolii Hoteliere de la Lausanne, Ray Iunius, m-a introdus in aceasta lume. La scurt timp dupa aceea am fost rugat sa ma alatur consiliului director al Scolii Hoteliere de la Lausanne si, de asemenea, sa predau si un curs la aceasta scoala, deoarece devenisem deja decan al Universitatii din Lausanne (UNIL CH). Ceea ce predau eu este management, si, desi managementul este acelasi lucru indiferent de domeniu, abordarile strategiilor sunt diferite, in functie de segment, de context.
Care este partea care va place cel mai mult la ceea ce faceti?
Alexander Bergmann: Imi place foarte mult activitatea de predare, aproape la fel de mult ca cea de cercetare. Un lucru care ma atrage la ceea ce fac este varietatea de oameni pe care i-am intalnit in cariera, persoane diferite cu pregatiri diverse. De la manageri de top si directori executivi la middle management, fiecare pun intrebari diferite, gandesc diferit, au idei interesante, provin din tari diferite, este o varietate de oameni extrem de interesanta. De asemenea, o alta parte interesanta este aceea ca, fie ca ne place sau nu, economia este partea dominanta a societatii, nu cultura, politica, nu traditiile. Iar prin activitatea mea ma aflu in mijlocul problemei. În plus, pe masura ce inaintezi in varsta, este important sa ai simtul implinirii, pentru a nu te trezi intr-o buna zi cu intrebarea: "Ce rost a avut ceea ce am facut"?
Din punctul meu de vedere ma simt foarte norocos in privinta asta, pentru ca prin ceea ce am facut si fac am reusit sa transmit informatie si valori, sa formez oameni. Cred ca un profesor trebuie sa profeseze, insa ceea ce profeseaza nu este neaparat adevarul, ci credinta, caracterizata de valorile transmise. Cred ca este foarte important ca la sfarsitul carierei sa simti ca ai facut ceva care a avut impact asupra altora si care nu a fost complet inutil sau facut doar pentru ca asta cerea jobul. Nu ma pot pronunta in totalitate daca eu am reusit sa fac asta, poate cei pe care trebuie sa ii intrebati sunt elevii mei.
Care sunt cerintele pe care un bun profesor si un bun manager trebuie sa le indeplineasca?
Alexander Bergmann: Cred ca sunt aceleasi pentru amandoua. Pentru a fi un bun manager, dar si un bun profesor, trebuie sa fi exigent si, in acelasi timp, trebuie sa iti iubesti echipa. Sa explic putin ce vreau sa spun prin a-ti iubi echipa: este mai mult decat respectul pentru ei, pentru ca la urma urmei respectam legile, nu oamenii. Este vorba de un interes real pentru cei cu care lucrezi si puterea de a-i vedea ca fiind mai mult decat simple resurse umane. Trebuie sa ii urmaresti si sa stii ce se petrece cu ei ca indivizi, lucru care se intampla foarte rar pentru ca, in general, conducerea nu se implica profund in viata echipei si a celor care o alcatuiesc.
Insa acest interes se manifesta rar si in afara sferei profesionale. De exemplu, se intampla foarte des in perioada Craciunului sau a unei zile de nastere ca celor dragi sa le fie greu sa gaseasca un cadou potrivit pentru cel aniversat. De ce nu stiu ce sa aleaga? Nu este vorba de lipsa dorintei de a achizitiona un cadou, ci de un interes prea slab in a intelege persoana si a o vedea asa cum este. Atunci cand cunosti cu adevarat un om, vei sti cu siguranta ce pasiuni are si ce i-ar face placere sa primeasca.
Managerii tind sa fie genul de oameni care au numai cerinte, fac presiuni si au o atitudine de superioritate. Adevaratul test pentru ei este daca pot sa fie de partea angajatilor atunci cand acestia au dreptate si daca pot sa le tina partea in fata propriilor superiori, sa lupte pentru a-si promova oamenii din echipa, sa se impotriveasca disponibilizarilor etc.
Si, din experienta dumneavoastra, cat de des se intampla asta?
Alexander Bergmann: Din pacate foarte rar. Cu atat mai mult in vremurile actuale, cand se observa o tendinta din partea unor manageri de a fi opresivi in relatia cu angajatii, de a fi mandri ca ii suprasolicita si de a se lauda cu acest lucru. De altfel, parerea mea este ca astazi unele companii isi trateaza angajatii cum tratau natura in urma cu 30 de ani. Îsi externalizeaza costurile. În ziua de azi se poate vorbi de o poluare a resursei umane, de tip sociopsihologic, asemanator cu ceea ce se intampla in trecut cu natura.
Am poluat atat de mult mediul incat au fost create legi de protejare. La fel, daca abuzeaza de resursele umane, atunci le vor pierde, este foarte simplu. Sa nu ma intelegeti gresit, nu toti angajatii merita tratati cu genul de atitudine despre care am vorbit, iar un manager trebuie sa fie si exigent. Daca nu exista exigenta, atunci intervine genul de management pe care eu il numesc "country club management", unde toata lumea este fericita si nimeni nu isi face treaba. De exemplu, uitati-va cat de iubit este un antrenor in sport, care, desi isi impinge la limita atletii, in final este purtat pe brate de bucurie si apreciere atunci cand acestia castiga o medalie. Va puteti imagina o paralela intr-o companie, unde managerul este purtat pe brate de colegi pentru ca si-au atins bugetul? Nu, chiar daca in cele din urma este acelasi tip de situatie.
Care este rolul educatiei si trainingului in ospitalitate?
Alexander Bergmann: Depinde de nivelul angajatului si de rolul pe care il ocupa in organizatie. Exista multe joburi in industria ospitalitatii care nu necesita o pregatire teoretica intensa. Lucrurile stau insa complet diferit daca vorbim de nivelul de management. Oamenii sunt angajati pentru competenta si pentru atitudine. Cred ca atitudinea este cea care rezolva multe lucruri, pentru ca ea este o oglinda felului in care este tratat angajatul. Daca este tratat bine, atunci si atitudinea va fi corespunzatoare: cand ma tratezi ca pe un sclav, ma voi purta ca atare, cand ma tratezi ca pe o persoana responsabila, situatia sta altfel.
Dan Orehov, redactor, revista HRBexpert, partener SMARTfinancial.ro.
SMART financial - www.SMARTfinancial.ro © .
|
|
|
» Adauga comentariul tau |
Comentarii |
|
|
|
| « click pentru a vizualiza toate articolele de la aceasta categorie |
|
| Recomanda aceasta pagina |
| Daca considerati acest articol interesant il puteti recomanda unui prieten folosind formularul alaturat. |
|
|
|
|
