Turistii straini ridica piata romaneasca a inchirierilor de masini la final de 2011
Sixt Rent a Car, lider european în domeniul închirierilor de automobile, cu birouri în peste 100 de ţări, estimează că finalul de an va aduce o creştere de 15% a comenzilor pentru închirierile de maşini. La baza acestei aprecieri se află un trafic mai ridicat specific perioadei sărbătorilor de iarnă, când turiştii străini şi românii stabiliţi în alte ţări revin în România, iar comenzile clienţilor de pe plan local care au nevoie de un automobil exact pentru deplasarea pe perioada sejurului sunt în creştere.

„În mod natural piaţa de rent-a-car vede o efervescenţă în perioada sărbătorilor, când există o predispoziţie şi o necesitate pentru deplasare”, a declarat Dudy Perry, CEO New Kopel. „Dacă anul trecut cifrele au fost mult peste aşteptări, în acest an urmărim o creştere de circa 15% pe acest segment. Avem mai multe linii de clienţi pe care urmărim sa îi atragem cu ofertele noastre: atât clienţi corporate, care de obicei au un volum stabil de comenzi, cât şi turiştii străini şi clienţii români care înţeleg beneficiile închirierii unei maşini la destinaţia de vacanţă”, a declarat Perry.

Cea mai mare parte a clienţilor, în procentaj de circa 80%, sunt clienţi străini care vin în România pe perioada sărbătorilor pentru a călători către staţiunile de iarnă. Mai mult de 75% dintre aceştia închiriază de obicei automobile pe o perioadă medie de 5 zile.

Sixt Rent a Car a crescut în acest an numarul automobilelor din flota de închirieri cu 25% ajungând acum la 500 de automobile disponibile la nivel naţional, cu modele care se încadrează atât în clasa mini, pentru utilizarea urbană, cât şi automobile premium, pentru clienţii orientaţi către un grad ridicat de confort.

Pe plan local, Sixt Rent a Car acoperă cele mai mari centre urbane şi noduri de transport, fiind prezentă cu 22 de birouri de închiriere la nivel naţional, dintre care 13 sunt în aeroporturi. De asemenea, începând cu vara acestui an, SIXT este prezentă şi prin noul birou de reprezentare ce a fost inaugurat pe una din principalele artere ale Bucureştiului, Calea Victoriei.

„Avem deja un volum de rezervări înregistrate pentru zilele următoare şi ne aşteptăm ca numărul acestora să crească în zilele următoare. Avem clienţi care vin din diferite ţări europene, cu predilecţie Germania, Italia, Spania şi Franţa, dar şi clienţi de pe plan local care urmează să plece spre staţiunile din România pentru sporturi de iarnă. Pentru intervalul 19 decembrie – 4 ianuarie estimăm ca vom avea mai mult de 300 de automobile rezervate”, a spus Dudy Perry.

Sixt vine în intâmpinarea acestor clienţi, în perioada sărbătorilor de iarnă, cu oferte care pornesc de la 24 de euro + TVA pe zi. De asemenea, pentru cei care doresc să meargă şi pe drumuri mai greu accesibile, Sixt pune la dispoziţie şi automobile de teren, precum Subaru Forester.

„Urmărim şi clienţii români care îşi vor petrece vacanţele în alte ţări, pe pârtiile din Austria, Elveţia sau Franţa. În fiecare an avem câteva mii de români care merg în Austria, spre exemplu, şi care rezervă o maşină pentru deplasarea între staţiunile montane”, a declarat Dudy Perry.

Oferta Sixt pentru destinaţii de iarnă precum Austria include automobile de clasa mica, precum Opel Corsa, care poate fi inchiriată pentru durata de 1 săptămână pentru un tarif total de 287 de euro. Pentru a te putea bucura de condusul pe drumurile din regiunea Tirolului sau Salzburg Sixt are la dispoziţie şi automobile cu performanţe superioare şi un habitaclu mai generos, precum Opel Astra, care poate fi închiriat timp de 7 zile pentru un tarif de 322 de euro.

Sixt Rent a Car, liderul pieţei de închirieri de maşini din România, cu o cotă de piaţă de 30%, face parte din grupul New Kopel, cu activităţi în domeniul leasingului operaţional şi vânzări de vehicule noi şi second hand. Pentru acest an grupul estimează afaceri de 30 de milioane de euro.