Cesarom va investi 14 milioane euro in fabrica de la Cluj Napoca, in 3 ani
Cesarom, liderul pieţei locale de plăci ceramice, va investi 14 milioane de euro până la finele anului 2013 în cadrul fabricii de la Cluj Napoca. Astfel, compania mizează pe majorarea cotei de piaţă până la 45% în următorii 3 ani, pe creşterea producţiei anuale cu aproximativ 30%, dar şi pe intensificarea exporturilor.

“Investiţiile se vor îndrepta către retehnologizarea fabricii de la Cluj Napoca, către creşterea capacităţii de producţie prin inaugurarea unei noi linii, dar şi către infrastructura unităţii şi managementul calităţii”, a declarat Christian Morath, Director General al Cesarom.

Acesta a subliniat că cea mai mare parte a investiţiei va fi absorbită de noua linie de producţie de plăci ceramice porţelanate. Aceasta va fi inaugurată în cursul anului 2012 şi va determina o majorare cu 30% a capacităţii anuale de producţie a Cesarom. Astfel, dacă în acest an compania va produce 6,5 milioane de metri pătraţi de plăci ceramice, în 2013 va ajunge la aproximativ 8,5 milioane de metri pătraţi.

„Pe piaţa din România există deja cerere pentru plăci de gresie cu un grad ridicat de rezistenţă la abraziune şi la impact. Cesarom propune astfel consumatorilor gresia porţelanată, căutată datorită caracteristicilor sale tehnice şi recomandată spaţiilor de trafic intens şi pentru exterior”, a afirmat Eduard Măcărescu, Director de Operaţiuni al Cesarom.

Noua linie de producţie va asigura, de asemenea, şi creşterea portofoliului de produse Cesarom. Compania are astfel în plan producţia de noi tipuri de plăci ceramice diferite ca dimensiune, dar şi lansarea unor noi modele de plăci ce se vor diferenţia prin texturi şi motive inedite. Noua linie de producţie va asigura în plus şi exploatarea la maximum a posibilităţilor cromatice.

Privind investiţiile aferente anului în curs, Directorul de Operaţiuni al companiei a subliniat că acestea se vor ridica la un total de 4 milioane de euro. Această sumă este absorbită de modernizarea liniei de producţie de plăci ceramice decorative, dar şi de îmbunătăţirea din punct de vedere tehnologic a întregii fabrici.

De asemenea, Cesarom va investi până în 2013 şi în infrastructura unităţii de producţie de la Cluj Napoca. Astfel se va asigura, în continuare, buna desfăşurare a activităţii în cadrul fabricii şi menţinerea standardului de calitate al produselor.

„Lansarea unei noi linii de producţie şi modernizarea celor deja existente va determina şi creşterea cotei de piaţă a Cesarom de la 42% în acest an, la 45% până în 2013”, a mai declarat Eduard Măcărescu.

În ceea ce priveşte exporturile companiei, acesta a afirmat că, dacă pentru anul în curs, compania are în plan menţinerea acestora la 5% din totalul cifrei de afaceri, în 2012 acestea se vor ridica la 7% din business-ul companiei.

Pentru acest an Cesarom estimează menţinerea cifrei de afaceri la nivelul anului trecut, la aproximativ 38,5 milioane de euro, şi creşterea cotei de piaţă la 42%, comparativ cu 38% în 2010. Referitor la piaţa locală de plăci ceramice, compania preconizează că aceasta va înregistra în 2011 un recul de 10%, similar celui din anul precedent.

Cesarom este unul dintre brandurile cu tradiţie din România, având o istorie de peste 40 de ani. Compania a devenit, începând cu 2004, membră a grupului austriac Lasselsberger, acesta fiind unul dintre cei mai renumiţi producători europeni şi mondiali de plăci ceramice (gresie, faianţă, decoruri).

O dată cu intrarea în grupul Lasselsberger, compania şi-a schimbat numele în Lasselsberger SA, dar a păstrat marca de produs Cesarom.