Apartamente noi in Lucky Residence - garsoniere de la 29.000 de euro
Peste 80 de locuinţe noi vor fi finalizate până la sfârşitul anului 2011 în cadrul proiectului rezidenţial Lucky Residence din Capitală, se arată într-un comunicat al dezvoltatorului Premier Service, rezervările la noile tronsoane fiind deja demarate.


Proiectul Lucky Residence propune, în această etapă, 81 de unităţi structurate în 21 de tipuri de apartamente, de la garsoniere la apartamente cu 4 camere.


Preţurile pornesc de la 29.000 de euro, TVA inclus, pentru garsoniere şi cresc direct proporţional cu suprafaţa locuinţelor.


În primul tronson al complexului imobiliar au fost scoase la vanzare 40 de unităţi structurate în 16 modele de apartamente, de la garsoniere având suprafeţe utile de 35 mp până la apartamente de 119 mp, acestea fiind vândute în totalitate încă din primele 3 luni de la demararea lucrărilor de execuţie.

Dezvoltatorii de la Premier Service îşi propun să ajungă la un grad de ocupare al condominiului de 100 % până la sfârşitului anului 2011, când complexul va fi finalizat.


Pe lângă modalităţile clasice de achiziţionare a unui imobil (credit Prima Casă, imobiliar, ipotecar, nevoi personale), compania oferă şi sistemul propriu de buy-back.


Acesta se adresează tuturor celor ce deţin în proprietate un imobil în zona de sud a Capitalei şi a judeţului Ilfov (apartament, casă, teren) pe care doresc să-l schimbe avantajos cu unul în ansamblurile rezidenţiale promovate şi dezvoltate de companie.


Material furnizat de Agerpres