Transavia anunta infiintarea a doua noi ferme vegetale ce vor fi dotate cu utilaje agricole de 5 milioane de euro

Compania Transavia, liderul pieței de carne de pui din România, anunță înființarea a două noi ferme vegetale la Ciuguzel (jud. Alba) și Sâmboleni (jud. Cluj). 

Pentru dotarea tehnologică a noilor ferme vegetale, Transavia a investit exclusiv din surse proprii, 5 milioane de euro pentru achiziționarea de mașini agricole John Deere de la reprezentantul local, compania Ipso Agricultură România.

Extinderea diviziei vegetale a depășit bugetul de investiții anunțat pentru acest an, iar în ultimii 7 ani, Transavia a investit peste 60 de milioane de euro urmând cele mai înalte standarde de performanță în producerea cărnii de pui în România.

“Produsele Transavia provin dintr-un sistem de producție complet integrat de la bob la furculiță, de aceea   am înfiinţat acum doi ani o divizie vegetală pentru a produce cerealele în regim propriu.”, declară Ioan Popa, directorul general Transavia.
 
În 2011, Transavia a inaugurat 2 ferme vegetale la Spring (jud. Alba) şi la Rediu, comuna Aiton (jud. Cluj).

Pentru 2014, ținta este cultivarea a peste 15.000 ha teren agricol pentru asigurarea în proporție de 100% a necesarului de cereale pentru hrana păsărilor, precum și înființarea de noi culturi agricole.

Pentru un control total al lanţului de producţie, Transavia a înfiinţat în 2011 divizia vegetală prin care se asigură producerea în sistem propriu a cerealelor folosite la hrana păsărilor, o premieră în rândul marilor producători de carne de pui în România.