Prologis achizitioneaza un spatiu de 16.000 mp in D1, cea mai dorita zona din Praga

Prologis, Inc., lider mondial în detinerea, operarea si dezvoltarea de spatii industriale, a anuntat astăzi achizitionarea de la Centaurus Logistics S.á.r.l., a Prague Modletice D1, un parc logistic de înaltă calitate, de 16.000 de metri pătrati, situat în zona D1 din Praga, Cehia.

Singurul spatiu vacant disponibil din zona D1, Prague Modletice D1 – redenumit Prologis Park Prague D1 West II – dispune de un spatiu industrial modern care se întinde pe trei hectare în zona Modletice, aproape de iesirea 10 de pe autostrada D1, la aproximativ 11 kilometri sud-est de orasul Praga.

"Acesta este cel de-al treilea parc achizitionat de Prologis în zona D1 si o completare majoră a portofoliului nostru deoarece niciun alt spatiu industrial de mari dimensiuni nu există în vecinătatea acestuia si există cereri din partea ocupantilor actuali de extindere a portofoliului nostru", a afirmat Ben Bannatyne, Managing Director, Prologis Europa Centrală si de Est. "Această zonă reprezintă cel mai activ si de succes segment de piată din Praga, iar în ultimele nouă luni, Prologis a înregistrat o crestere puternică a activitătii".

Prologis Park Prague D1 West II este pozitionat ideal pentru distributie pe piata internă si pentru a deveni un hub important în Europa Centrală. Acesta este situat la doar 20 de minute depărtare de Aeroportul International si face legătura dintre Praga si regiunea Brno. Oferă de asemenea acces la Ostrava, Bratislava si Viena. Se poate ajunge cu masina într-o oră în Pilsen pe autostrada D5 si în patru ore până în Munchen.

Prologis este lider mondial în furnizarea de spatii industriale în Europa Centrală si de Est, detinând aproximativ 3,6 milioane de metri pătrati de spatii de logistică si distributie, conform ultimului raport din 31 decembrie 2013. Cu această achizitie, portofoliul Prologis de înaltă calitate din Republica Cehă cuprinde 650.000 de metri pătrati în sapte parcuri de distributie.

Prologis, Inc., este lider mondial în detinerea, operarea si dezvoltarea de spatii industriale, concentrat pe pietele globale si regionale din America, Europa si Asia. La 31 decembrie 2013, Prologis detinea sau avea investitii, integral sau prin co-investitii, în proprietăti si proiecte de dezvoltare estimate în total la aproximativ 52,9 milioane de metri pătrati în 21 de tări. Compania închiriază spatii de distributie moderne unui număr de peste 4.500 de clienti, care includ producători, retaileri, companii de transport, furnizori terti de servicii logistice si alte companii.