pastel - echipa mai mare si 10 noi clienti

pastel întâmpină primăvara 2014 cu forțe proaspete: cinci colegi noi se alătură echipei pentru a ajuta la crearea și implementarea de campanii de comunicare integrate pentru încă 10 clienți nou intrați în portofoliul agenției. Pe lângă creșterea numărului de conturi gestionate, nevoia de extindere a echipei a venit și în urma dezvoltării ariei de servicii oferite clienților.

Pe parcursul anului 2013, pastel a câștigat mai multe licitații desfășurate pe piața de advertising locală și regională, adăugând în lista de clienți nume ca BEKO, Colgate-Palmolive, Gano Excel, JTI, kika, Nissan, Renault, Royal Canin, Syngenta, TCC Global. De asemenea, anul 2013 a însemnat pentru pastel extinderea colaborării cu AVON Cosmetics România, pe zona de field events și cu Mondelez, la nivel regional.

Ramon Gorjanu-Radu, happy art director, completează expertiza agenției în producție cinematografică, fiind absolvent al unui Master în Scenografie la UNArte, București și al unei burse de studii în cadrul Aristotle University, Thessaloniki, Grecia School of Drama. În cei 7 ani de experiență în cinematografie și advertising, Ramon a realizat zeci de spoturi publicitare în domenii ca banking, telecom, FMCG și turism. Abilitățile sale sunt certificate și de premiile obținute pe parcursul carierei. Printre ele, se numără Premiul pentru scenografie la "Independent Theatre Marathon", ArCub București și Premiul Internațional "Cüneyt Gökçer" Theatre Festival, Istanbul.

Cătălina Badiu, curious graphic designer, și-a obținut specializarea în cadrul unui Master în Foto-Video & Prelucrarea imaginii la Universitatea de Arte George Enescu, Iași. În cei cinci ani de experiență profesională care au urmat, a acumulat o experiență solidă în domeniul tipografiei. Pe lângă numeroasele proiecte de grafică publicitară realizate, Cătălina și-a antrenat creativitatea printr-o serie de proiecte personale dezvoltate odată cu pasiunea sa pentru handmade.

Alma Ghiulea, dynamic account și Andreea Mirică magnetic account se alătură echipei cu o experiență importantă în comunicare jurnalistică, realizată în cadrul unor redacţii de referință atât în online (stirileprotv.ro, dcnews.ro), TV (Antena1), cât și în radio (Radio Bucuresti, Radio Romania Cultural). Abilitățile lor le recomandă pentru gestionarea cu succes a proiectelor de comunicare și organizare de evenimente.

Ana Velea, noul organized office manager al agenției are în spate zece ani de experiență în piața de advertising, atât în departamentul Client Service cât și în cel Administrativ/ Financiar. Expertiza acumulată o va ajuta să asigure fluiditate proiectelor administrative și financiare ale agenției.  

“Creșterea numărului de angajați ai agenției face parte dintr-un proces de extindere strategică la nivelul întregului business şi de dezvoltare la nivel regional pe care o avem în plan pentru acest an.” spune Dana Nae Popa, realistic managing partner and business developer pastel.

Procesul de recrutare continuă pentru completarea poziţiilor strategice care vor ajuta la o reorganizare operaţională şi mai eficientă a departamentelor actuale ale agenţiei.

pastel este agenția de comunicare integrată specializată în crearea de experiențe de brand. Compania a fost înființată în 2006 de către Ioana Mucenic și Dana Nae Popa, la vremea respectivă studente în ultimul an. Agenția a crescut organic având în prezent 30 de angajați și o cifra de afaceri care depășește 1 milion de euro. 65% dintre clienții săi sunt lideri în piețele în care activează, iar pentru aceștia, agenția oferă atât servicii specializate (in-store, PR, design, evenimente), cât și servicii integrate (campanii de comunciare 360 la nivel local și regional).

Portofoliul său este variat, cuprinzând clienți precum AVON Cosmetics România, Bonduelle, Colgate-Palmolive, GDF SUEZ Energy România, Hochland, Honda, JTI, kika, Mondelez (Barni, Belvita, Halls, Jacobs, Milka, Poiana, Tuc), Royal Canin, Syngenta, Tenaris Silcotub. La aceștia se adaugă campania socială Sport pentru Viață, cel mai longeviv proiect al companiei.