Industria jocurilor de noroc de tip slot machine si a pariurilor in cota fixa a generat peste 700 milioane de Euro din PIB si 333 milioane de Euro venituri bugetare din taxe si impozite

Industria jocurilor de tip slot machine si a pariurilor în cotă fixă a generat în anul 2012, în mod direct sau indirect, 709 milioane Euro din PIB-ul României, creând 38.500 locuri de muncă si o contributie la bugetul de stat de 333 milioane Euro sub formă de taxe si impozite, arată un studiu efectuat de PwC România.

„Concluzia generală a studiului PwC finalizat în decembrie 2013 este că, fie si în conditiile unei contractii a pietei ca urmare a crizei si a modificărilor de legislatie intervenite la nivelul anului 2009, aceste sectoare ale industriei jocurilor de noroc au un impact semnificativ în economia natională, sustinând zeci de mii de locuri de muncă”, a declarat Bogdan Belciu, Partener, Servicii de Consultantă pentru Management, coordonatorul studiului.

Piata jocurilor de tip slot-machine în România este estimată la 400-450 milioane Euro în 2012. Aceasta este compusă din trei segmente: sălile dedicate (cu mai mult de 15 aparate) care generează 51% din venitul brut al pietei jocurilor de tip slot - machines, barurile si alte locatii mici ( 3- 5 aparate). Acestea totalizează 33% din valoarea pietei, iar agentiile de pariuri generează 16% din venitul brut al pietei jocurilor de tip slot - machines.

România se situează sub media europeană în ceea ce priveste numărul de aparate de joc raportat la populatie. Raportând venitul brut din jocuri de tip slot-machine la numărul de locuitori, România se distantează si mai mult de media europeană, media tărilor analizate fiind de 36 de Euro / capita, in 2011. În schimb, în România, venitul brut (GGR) din jocuri de tip slot-machine / capita a fost de 21 de Euro.

Sectorul jocurilor de tip slot - machine a generat în 2012 în mod direct si indirect cu 569 milioane Euro la PIB-ul României, creând direct si indirect 27.066  locuri de muncă si generând 255 milioane EUR în taxe si impozite.

Fiecare Euro din venitul sectorului de jocuri de tip-slot machine generează 4,8 Euro in alte industrii conexe, si fiecare două locuri de muncă ocupate în sectorul jocurilor de tip slot-machine generează un loc de muncă aditional în sectoarele furnizoare de bunuri si servicii.

Piata pariurilor în cotă fixă din România a fost estimată la 100 - 130 milioane Euro în 2012, venituri generate de organizatorii de pariuri în aproximativ 2600 de agentii în tară.

Sectorul pariurilor în cotă fixă a generat în 2012 în mod direct si indirect 141 milioane Euro la PIB-ul României, creând 11.500  locuri de muncă si generând aproximativ 80 milioane EUR în taxe si impozite.

Fiecare Euro din venitul sectorului de pariuri în cotă fixă generează 4.8 Euro de venit al furnizorilor si fiecare două locuri de muncă ocupate în sectorul pariurilor în cotă fixă generează un loc de muncă aditional în sectoarele furnizoare de bunuri si servicii.

Numărul de organizatori de pariuri în cotă fixă a scăzut cu 46% în perioada 2009 – 2012, de la 26 de operatori în iunie 2009 la 14 în decembrie 2012, cauza principală fiind modificarea cadrului legislativ. O măsură importantă în acest sens a fost obligativitatea domicilierii serverului de pariuri in Romania si legarea acestuia la un terminal instalat la autoritatea de control asigurându-se astfel o monitorizare eficientă a veniturilor obtinute de aceste companii.