BCR - crestere de peste 70% la vanzarile de credite de nevoi personale

Banca Comercială Română (BCR) a acordat, în primele 5 luni din acest an, peste 65.000 de credite negarantate, volumul de credite fiind în creştere cu 70% faţă de perioada similară din 2013.

Din totalul acestor credite, peste 50% sunt credite de nevoi personale, restul reprezentând carduri de credit şi descoperit de cont. Valoarea medie a creditului de nevoi personale a crescut cu peste 30%.

„2014 este anul în care vedem primele semne ale creşterii în zona creditelor de consum. Remarcăm un număr tot mai ridicat de clienţi care aleg să îşi mute creditele de la alte bănci la BCR şi de cele mai multe ori pe lângă oferta competitivă pe care le-o propunem le oferim şi credite de valori mai mari. Credem că avem cea mai bună ofertă de creditare în ansamblu din piaţă, incluzând şi ratele de dobândă, în mod constant printre cele mai bune din piaţă”, a declarat Andrew Gerber, Director Produse Retail în cadrul BCR.

Conform unui studiu făcut de bancă, se observă o schimbare, de altfel firească, în nevoile care conduc la contractarea creditelor de nevoi personale, în sensul creşterii ponderii achiziţiilor de tipul produselor cu un grad ridicat de complexitate tehnică (tablete, laptop-uri, telefoane mobile moderne) în defavoarea aparaturii electrocasnice tradiţionale. Printre alte nevoi finanţate se numără renovările interioare/exterioare, achiziţii de terenuri de suprafeţe mici, vacanţe, studii, cursuri de perfecţionare profesională, evenimente de familie, etc.

BCR a prelungit până la 30.06.2014 campania de promovare a creditelor noi de nevoi personale cu accent pe oferta competitivă, simplitate şi rapiditate – dobândă promoţională pornind de la 8,5% pe an (DAE 10,08%).

Banca solicită numai 3 acte pentru acordarea creditului de nevoi personale fără garanţii. Totodată, BCR aprobă creditul rapid în cazul clienţilor care îşî încasează deja salariul sau pensia la BCR. Detalii în Regulamentul campaniei disponibil gratuit în unitaţile BCR şi pe www.bcr.ro. 

Banca Comerciala Romana (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.