UniCredit Leasing primeste de la BEI o linie de finantare de 50 milioane euro

Banca Europeană pentru Investii (BEI) si UniCredit Leasing Corporation IFN SA au semnat un nou acord pentru o linie de finantare în valoare totală de 50 milioane euro, care va fi folosită în special pentru împrumuturi destinate IMM-urilor. Grupul italian SACE este un partener important în această tranzactie, garantând împrumutul în proportie de 80%. Prima transă a împrumutului, în valoare de 25 milioane euro, va fi disponibilă pentru utilizare de către UniCredit Leasing la începutul lunii iulie a acestui an. 

Astfel, în lunile iulie si august 2014, folosind sursa de finantare BEI, UniCredit Leasing le va oferi clientilor săi IMM-uri finantări pentru vehicule comerciale usoare si grele, cu o rată a dobânzii la euro de doar 4,49% pe an (Euribor 3M + marja 4,18%).

“Dorim să le oferim clientilor nostri o experientă financiară cât mai completă, axată pe servicii de bună calitate, siguranta apartenentei la un grup european de top si costuri rezonabile, calibrate nevoilor lor. Ne bucură noul parteneriat cu Banca Europeană pentru Investitii, care ne ajută să le aducem noi beneficii clientilor nostri”, a declarat Antoaneta Curteanu, CEO UniCredit Leasing.

A două jumătate a liniei de finantare acordate de BEI, respectiv a două transă de 25 milioane euro, va începe a fi utilizată de UniCredit Leasing după 1 ianuarie 2015. Maturitatea liniei de finantare este de 5 ani.

Firmele care vor contracta împrumuturi de la UniCredit Leasing din surse BEI pot proveni din domenii foarte diverse, una din clauze stipulând că 10% din totalul liniei de finantare să fie folosită pentru sustinerea domeniului agricol.

Mihai Tanăsescu, vicepresedintele Băncii Europene de Investitii, a declarat: "Fondurile BEI vor facilita accesul la finantare pentru IMM-urile active în sectoarele agriculturii, industriei si serviciilor din România. O disponibilitate crescută de finantare pe termen lung pentru aceste companii este esentială pentru dezvoltarea si diversificarea economiei românesti, având efecte pozitive asupra cresterii economice si creării de noi locuri de muncă în toată tara, inclusiv în zonele rurale."

Întreprinderile mici si mijlocii care se pot încadra pentru un împrumut din surse BEI au o cifră de afaceri de maximum 50 milioane euro, respectiv mai putin de 250 de angajati. 

UniCredit Leasing Corporation a contractat si în 2008 un împrumut de 50 milioane euro de la Banca Europeană pentru Investitii. Linia de finantare a vizat investitiile în active fixe sau circulante în domeniul energiei (inclusiv al economiei de energie), protectia mediului înconjurător, infrastructură (inclusiv sănătate, educatie, asezăminte sociale), cercetare, dezvoltare si competitivitate economică, agricultură, industrie si servicii turistice. 

Compania de leasing a utilizat deja integral această linie de finantare de la Banca Europeană pentru Investitii, preponderent în beneficiul IMM-urilor, din care s-au putut credita si câteva companii mai mari si autorităti publice, în conditiile agreate cu institutia financiară internatională. Numărul total de clienti care au beneficiat de finantare ca urmare a acestui împrumut a fost de 1224 de firme. 

UniCredit Leasing Corporation IFN SA este liderul pietei autohtone de leasing, cu o cotă de piată de 18%. Compania face parte grupul financiar UniCredit România, alături de UniCredit tiriac Bank si UniCredit Consumer Financing, oferind o paletă completă de servicii si produse financiare clientilor săi. Grupul international UniCredit are în prezent peste 130.000 de anagajati si 7.900 de sucursale. Cu o puternică identitate europeană, UniCredit este fidel orientării către o prezenta solidă si o pozitie strategică în Europa Centrală si de Est.

Banca Europeană de Investitii este institutia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene si este detinută de către statele membre ale UE. Insitutia acordă finantare pe termen lung pentru investitii care să contribuie la obiectivele politice si economice ale UE. 

SACE furnizează produse de asigurare a riscului de credit asociat tranzactiilor de export, asigurări de credit, garantii financiare, factoring si produse de protectie a riscului asociat investitiilor străine. Având operatiuni în valoare de 70 de miliarde de euro, grupul SACE acoperă riscuri în 189 de tări, sustinând astfel competitivitatea intreprinderilor italiene si străine, garantând fluxuri de numerar mai stabile si transformând riscurile de insolventă în oportunităti de dezvoltare. SACE este detinut de Cassa Depositi e Prestiti (CDP) si are o solidă bază de capital, având capitaluri proprii de 6.2 miliarde de euro si provizioane tehnice de 2.3 miliarde de euro. Grupul, având rating Fitch A-, este prezent în România printr-un hub regional la Bucuresti, care acoperă tranzactiile din tările Europei Centrale si de Est. La sfârsitul anului 2013, tranzactiile garantate de SACE se ridicau la aproximativ 2.1 miliarde de euro.