Libra Internet Bank isi va majora capitalului social cu 8 milioane de lei
Libra Internet Bank îsi continuă evolutia foarte bună si obtine sprijinul actionarilor pentru a continua proiectele strategice de dezvoltare teritorială, precum si pentru cresterea investitiilor în tehnologie.
În urma deciziei actionarilor, capitalului social al băncii va fi majorat de la 180.100.000 lei la 188.100.000 lei.
“Viziunea noastră pe termen lung este aceea a unei bănci a viitorului, în care tehnologia va face diferenta. Suntem pe drumul cel bun, avem unul din cele mai performante servicii de internet banking, iar acum am lansat proiectul TABLETA, prin care forta de vânzări va avea acces la majoritatea informatiilor necesare chiar de la prima întâlnire cu clientul, la sediul acestuia, în vederea accelerării vitezei de răspuns”, a declarat Emil Bituleanu, Presedintele Băncii.
Banca va mai deschide, în ultimele patru luni din acest an, încă 6 sucursale, majoritatea în Bucuresti.
În primele sase luni ale anului, Libra Internet Bank a continuat să îsi îmbunătătească semnificativ indicatorii.
Pe lângă cresterea semnificativă a profitului net, ajuns la 8,5 milioane lei la jumătatea anului, au fost majorate activele nete cu 10,9% fată de aceeasi perioadă a anului trecut (până la 1,33 miliarde lei), în conditiile în care rata neperformantelor a continuat să scadă, ajungând la 12,59%, mult sub media sistemului bancar.
În acest context, banca si-a dublat cota de piată în ultimii trei ani, ajungând pe locul 27 în clasamentul băncilor.
Libra Internet Bank are în prezent o retea de 35 de sucursale la nivel national si se adresează preponderent clientilor din segmentele IMM, Corporate, Profesii liberale si Agricultură.
|