Citan CaraVAN 2013 - Caravana Mercedes-Benz Citan se va opri in Bucuresti, Iasi si Cluj-Napoca, intre 13 si 17 aprilie 2013

Citan CaraVAN 2013 este un proiect initiat de Mercedes-Benz la nivel european, ce oferă celor interesati posibilitatea de a testa noile autovehicule Citan. Citan CaraVAN 2013 trece si prin România, oprindu-se pe 13 aprilie la Bucuresti (parcarea Fashion House Militari), pe 15 aprilie la Iasi (parcarea eGros) si pe 17 aprilie la Cluj-Napoca (parcarea Polus Center).

Caravana Citan porneste din Slovenia si trece prin alte opt tări europene, având drept destinatie finală Lituania. Caravana va tranzita cele nouă tări în perioada 4 - 29 aprilie 2013 si va oferi celor interesati sesiuni de test drive exclusive. România si Slovacia sunt singurele tări în care Citan CaraVAN va face trei opriri, crescând astfel numărul celor care pot testa noul Citan.

Fiecare persoană poate conduce noul Citan timp de aproximativ 30 de minute si poate afla mai multe detalii de la reprezentantii Mercedes-Benz prezenti în fiecare locatie.

Citan : un autovehicul comercial eficient pentru oras

Noul Mercedes-Benz Citan este autovehiculul eficient pentru livrarea mărfurilor în mediul urban, dar si pentru transportul de persoane, cu performante deosebite si un consum foarte mic.

Noul Citan combină confortul din habitaclu cu beneficiul diminuării emisiilor de dioxid de carbon, oferind performante notabile la costuri minime. Consumul standard al modelului Citan cu BlueEFFICIENCY este de 4,3 litri/100 km – niciun alt autovehicul comercial de livrare în mediul urban cu combustie internă nu consumă mai putin carburant sau nu produce mai putine emisii. Interiorul de până la 3,8 metri cubi si sarcina maximă de 800 kg sporesc eficienta noului Citan.

Calitatea deosebită, dinamica modului de conducere, siguranta impresionantă, caracterul economic, mobilitatea si supletea transformă Mercedes-Benz Citan într-un reper printre autovehiculele de livrare în mediul urban.

Datorită noului Citan, Mercedes-Benz Vans are acum o ofertă completă în clasa autovehiculelor comerciale usoare. Cu noul Citan si cu modelele consacrate Vito, Sprinter si Vario, Mercedes-Benz Vans oferă o gamă completă: de la autovehiculul de livrare în mediul urban până la autovehiculul de mare capacitate si de la autovehiculul de 1,8 tone la cel cu 7,5 tone masă maximă admisă. Modelul confortabil Viano completează gama din sectorul vast al autovehiculelor de transport. Noul Citan poate fi personalizat după cerintele variate ale clientilor săi.