Terenurile potrivite pentru ferme si microferme, tot mai cautate de romani

In ultima perioada, tot mai multi bucuresteni au inceput sa caute terenuri potrivite pentru microferme in jurul Capitalei. Fenomenul survine in urma controverselor aparute, in aceasta primavara, in ceea ce priveste contaminarea laptelui sau a carnii de pasare cu diverse substante nocive. Cu aceasta ocazie multe persoane si-au dat seama ca obtinerea unor produse eco ar fi posibila numai prin cultivarea sau cresterea lor in propria gradina. Astfel, asistam la o explozie a cautarilor de terenuri potrivite pentru ferme sau microferme, reiese dintr-o analiza Imobiliare.NET.

In general, cautarile pe categoria „terenuri” s-au dublat, iar interesul oamenilor pentru ferme si microferme a crescut de 10 ori fata de anul trecut. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.NET, daca in 2012 interesul pentru ferme se situa la 0,1% din cautari, imediat dupa scandalul produselor contaminate cu substante periculoase cautarile dupa cuvinte cheie precum “ferme” si „microferme” au ajuns la 1% din totalul cautarilor de terenuri.
 
„Cererea pentru terenuri folosite in scopuri agricole a crescut foarte mult datorita preturilor care au ajuns la un nivel foarte atractiv, dar si pentru ca oamenii vor sa-si construiasca microferme, astfel incât sa fie siguri ca ceea ce manânca este 100% eco. Pâna la urma, gradinaritul este o activitate sanatoasa in aer liber care poate fi facuta impreuna cu toata familia si in cele mai multe cazuri se poate transforma intr-o activitate de weekend”, a declarat Alina Petrescu, marketing manager al portalului Imobiliare.NET. 

Daca unele persoane se afla in cautarea unui teren pentru amenajarea unei microferme, alte sunt fortate de imprejurari sa recurga la aceasta solutie. „Exista oameni care au cumparat terenuri in ansambluri rezidentiale cu 150- 200 de euro pe metru patrat in perioada de boom imobiliar, iar acum mai bine planteaza rosii decât sa-l vânda la un pret derizoriu”, a mai completat Alina Petrescu.

“La moda mai sunt si terenurile inchiriate. Exista multe persoane la tara care nu-si mai permit sa munceasca terenul sau nu mai gasesc o justificare economica, iar atunci solutia este inchirierea. Din pacate, desi exista cerere foarte mare pe piata libera sunt extrem de putine oferte”, a explicat Alina Petrescu, marketing manager al portalului Imobiliare.NET.

Cele mai cautate terenuri sunt in jurul Capitalei. Judetul Ilfov se regaseste in cele mai multe din cautarile persoanelor care doresc sa achizitioneze un teren in scopuri agricole. Astfel, 11 % din cautari sunt pentru Ilfov. Un alt judet care stârneste interesul vizitatorilor de site-uri imobiliare este Prahova. Circa 2,7% din cautari se indreapta catre frumosul judet cu relief montan. In clasamentul celor mai cautate terenuri a intrat si judetul Giurgiu, caruia i-a fost alocat un procent de 2,6% din cautari. Alte judete care stârnesc interesul in materie de terenuri sunt: Dâmbovita (2,2%), Brasov(2,2%), Buzau(2,1%), Calarasi(2,1%) si Ialomita(1,8%).