BT Club - doua noi proiecte de educatie financiara, dedicate IMM-urilor si start-up-urilor

BT Club lansează două noi programe de educatie financiară dedicate antreprenorilor care au companii aflate la început de drum sau viitorilor întreprinzători, Seminarul de inteligentă financiară si Seminarul Idei practice pentru primele luni de start-up. Acestea se vor desfăsura, fiecare, pe parcursul a aproximativ doi ani.

Clubul este o initiativă a Băncii Transilvania si are ca misiune sustinerea culturii si educatiei antreprenoriale. Este primul program de acest gen de pe piata bancară din România si a fost lansat acum 10 ani. Bugetul mediu anual al BT Club, dedicat educatiei, este de 150.000 euro.

Cele două programe noi: tur BT Club organizat în cele mai importante orase

Programele sunt organizate în cadrul unui tur planificat în cele mai reprezentative orase din tară. Cursurile se adresează tuturor antreprenorilor, iar înscrierea se face pe siteul www.btclub.ro, gratuit.

Seminarul de inteligentă financiară este destinat celor interesati de educatia proprie, ca premisă a unei gestionări mai bune a finantelor personale si ale firmei, cu impact asupra cresterii calitătii vietii. Acesta este sustinut de Eusebiu Burcas, consultant în domeniul managementului banilor si trainer financiar.

Seminarul Idei practice pentru primele luni de start-up este dedicat viitorilor antreprenori. Programul va fi implementat în colaborare cu Magnoliu Stan, care are o experientă complexă atât în domeniul consultantei si al trainingurilor, cât si în domeniul antreprenoriatului.

BT Club si Banca Transilvania estimează că de aceste două programe vor beneficia peste 20.000 de persoane fizice si juridice, cu o medie de 200 de participanti/curs.