Mastercard - portofoliu de carduri in crestere cu peste 30% pe parcursul ultimilor cinci ani

Numărul de carduri Mastercard si Maestro din România a crescut cu peste 30% între 2011 si 2016, potrivit celor mai recente date Mastercard. Avansul a fost sustinut de cresterea gradului de adoptie al noilor tehnologii din ecosistemul plătilor electronice, precum tehnologia contactless, extinderea bazei de acceptare a cardurilor la nivelul pietei locale si aparitia unor noi segmente de business, precum tichetele de masă electronice. Progresul rapid a fost determinat atât de recentele măsuri legislative ale autoritătilor, cât si de initiativele derulate de Mastercard în România, cu scopul de a promova si informa detinătorii de carduri din România cu privire la gama de beneficii asociate plătilor electronice.

“Piata cardurilor din România a început să îsi arate deschiderea pentru o crestere masivă a plătilor electronice, dacă luăm în considerare evolutiile recente din mediul de afaceri, dar si din spatiul public, pe marginea dezvoltării metodelor moderne de plată disponibile consumatorilor din România. Mastercard a fost dintotdeauna principalul promotor al mijloacelor de plată electronică si vom continua să contribuim la valorificarea potentialului pietei locale” a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager, Mastercard, România.

Cifrele Mastercard pentru 2015 arată cresterea apetitului consumatorilor pentru plătile contactless, în contextul în care volumele tranzactionate contactless prin intermediul cardurilor Mastercard si Maestro au fost de 10 ori mai mari fată de cele din 2014. Această rată de crestere accelerată la nivelul volumelor tranzactionate contactless a fost printre cele mai ridicate din Europa. În ceea ce priveste numărul de tranzactii contactless efectuate prin intermediul cardurilor Mastercard si Maestro, rata de crestere a fost de peste 500% în 2015, prin comparatie cu anul precedent. Aceste rezultate arată ca Mastercard a identificat corect o nevoie a consumatorilor în 2008, atunci când a lansat în premieră pe piata din România un produs care a fost foarte adecvat potentialului extraordinar al pietei, atât în ceea ce priveste segmentul contactless, cât si la nivelul industriei plătilor electronice, per ansamblu.

Avansul plătilor contactless, care a contribuit considerabil la evolutia pietei cardurilor în anii recenti, a fost sustinut de asemenea de cresterea bazei de acceptare a tranzactiilor contactless la nivelul mai multor segmente de business din piata locală – comercianti, sisteme de transport public, industria de curierat, operatori de vendomate sau festivaluri culturale.

Mastercard a colaborat constant cu partenerii săi din România pentru a extinde amprenta de acceptare a plătilor cu cardul, pentru a le furniza consumatorilor acces la beneficiile celor mai eficiente si sigure metode de plată, precum cea contactless, cu rezultate excelente – într-o perioadă de doar 3 luni, ponderea plătilor contactless din totalul tranzactiilor a crescut de la 2,7% până la 40% în cazul anumitor comercianti, potrivit datelor Mega Image pentru 2015. Acesta este si motivul pentru care Mastercard este cel mai acceptat card din România, având o retea de acceptare de peste 144.500 terminale la nivel national, potrivit statisticilor BNR pentru primele trei luni ale anului 2016, precum si o amprentă unică de acceptare în retelele de transport public din România.

“Credem cu tărie că plătile electronice au un efect favorabil atât asupra economiei, cât si asupra tuturor participantilor la aceasta: consumatorii au parte de experiente de plată moderne, simple si sigure, iar comerciantii îsi pot eficientiza si creste vânzările prin optimizarea fluxului de numerar. În plus, am avut un aport semnificativ pentru transformarea economiei din România, într-o directie pozitivă, si mai mult decât atât, contribuim constant la închiderea ecartului dintre România si tările din UE privind incluziunea financiară” a adăugat Cosmin Vladimirescu, General Manager, Mastercard, România.