Macheta ARO240 copia fidela a legendarei masini romanesti

Desi chiar si in prezent exista producatori de masini romani precum si producatori straini care realizeaza anumite modele la noi in tara, nimic nu se poate compara cu primele modele aparute, adevarate inovatii in acele vremuri, parintii am putea spune, ai modelelor din ziua de azi, cele de la care au plecat multe alte idei si concepte.

 

Desigur, nu prezentau puterea, confortul si nici chiar siguranta a ceea ce avem la dispozitie in ziua de azi insa, sentimentul fiecarui sofer care le conducea era unul aparte, cu adevarat special.

Din pacate, multe modele vechi se mai gasesc doar in putine locuri, cateva dintre acestea in posesia pasionatilor inraiti al lor, care le-au detinut de mult timp sau au facut tot posibilul de le obtina si sa le tina intr-un loc special doar ca si aspect.

 

Nu trebuie sa intelegeti ca acestea nu pot fi si functionale insa este important sa fie pastrate in stare cat mai buna si astfel, nu sunt fortate prea mult. Pe de alta parte, unele modele mai pot fi gasite in stare buna doar in muzee auto sau in cadrul uzinelor sau sediilor producatorilor lor, acolo unde acestia inca mai exista si produc masini.

In istoria tarii noastre, in ceea ce priveste masinile, printre cele mai faimoase si numeroase se afla cele produse de ARO si Dacia, cu sute de mii de modele realizate doar in perioada comunista, inainte de 1989, vandute atat in import cat mai ales in export.

Astfel, Aro a produs un total de peste 380 000 de masini, iar un procent de aproape 70% a fost exportat, in 110 tari. Acelasi lucru il putem spune si despre Dacia, care si in prezent produce diverse modele la noi in tara.

 

Aro este un adevarat simbol al industriei auto romanesti, iar machetele auto legate de modelele autentice Aro sunt de mare pret pentru colectionarii romani si straini.

Cei ce isi doresc foarte mult sa pastreze cat mai vie amintirea unei masini, o pot face usor si destul de ieftin, prin intermediul unei machete auto. Acestea pot fi gasite in multe magazine, de la cele pentru jucarii pana la cele pentru cadorui. Atentie insa! Daca sunteti colectionari sau mari fani ai unei masini, precum ARO240, este important sa alegeti o macheta care sa fie o reprezentare cat mai exacta a originalului. Pentru asta, cea mai buna alegere poate fi MagazinulColectionarului.

Desi incompleta inca, colectia ARO240 se apropie de final cu inca 4 pachete ce urmeaza sa apara in magazin si sa fie disponibile pentru precomanda. Astfel, deducem ca macheta nu este asamblata ci se gaseste pe piese, ce fac parte din pachete si pot fi asadar achizitionate in acest fel. Multi colectionari si pasionati prefera acest tip de machete deoarece au sansa de a le asambla ei singuri, sentimentul de reusita fiind unul special.

 

Macheta este o copie fidela a modelului original si are scara 1:8, ceea ce inseamna ca este destul de mare ca si dimensiuni. Aceasta contine nu doar detalii la nivelul caroseriei sau a interiorului si exteriorului cat si elemente functionale: faruri, roti, volan, claxon, prelata rabatabile, usi care se deschid si nu numai. Aceste elemente variaza desigur, de la un model la altul.

Facand trecerea de la macheta la original, seria 240 a inceput sa fie produsa, la uzina de la Campulung-Muscel in anul 1972, existand insa speculatii ca modele ar fi existat inca din 1969 insa nu pentru publicul larg. Seria si-a continuat apoi productia pana in 2006, cu mai multe modele, acestea fiind de altfel imbunatatite o data cu trecerea anilor, de la unul la altul.
Abonati-va si voi chiar acum la serie si puteti obtine ultimele pachete ce urmeaza sa apara imediat e acestea sunt introduse in magazin!