Certinvest prelungeste promotia cu comisioane 0 la fondurile Certinvest BET Index, Certinvest XT Index, Certinvest BET-Fi Index

SAI Certinvest SA a decis să prelungească până la sfârsitul anului 2015 promotia prin care oferă investitorilor facilitatea de a realiza operatiuni de adeziune si de răscumpărare în/din fondurile de investitii legate de indici (Certinvest BET Index, Certinvest XT Index si Certinvest BET-Fi Index), fără a plăti comisioane de adeziune sau de răscumpărare. Lansată initial pentru perioada 7 noiembrie 2013 - 1 mai 2014, promotia s-a derulat pe tot parcursului anului 2014 si începutul anului 2015 si urma să se încheie pe 30 aprilie 2015. 

Pe fondul rezultatelor bune ale acestei promotii si a interesului manifestat de investitori pentru fondurile de investitii ce replică indicii în această perioadă, societatea de administrare a decis să prelungească această facilitate până la sfârsitul anului 2015.

Astfel, nu se va percepe comision de subscriere si nici comision de răscumpărare pentru toate operatiunile de subscriere si de răscumpare realizate până pe data de 31 decembrie 2015 la următoarele fonduri deschise de investitii administrate de Certinvest: Certinvest BET Index, Certinvest XT Index, Certinvest BET-Fi Index.

Horia Gustă, Directorul General al Certinvest, declară: „Am decis să reînnoim promotia pentru că am văzut că există un mare interes din partea investitorilor să realizeze operatiuni cu unitătile acestor fonduri. Pe fondul Certinvest BET Index, spre exemplu, în ultimul an de promotie, volumul tranzactionat de investitorii persoane fizice a fost de aproape 14 ori mai mare decât activul fondului (investitorii de retail au realizat operatiuni cumulate de adeziune si răscumpărare în fondul Certinvest BET Index în valoare de 25,7 milioane de lei în această perioadă). Efervescenta de pe aceste fonduri este explicată si de faptul că, în aceeasi perioadă, randamentul acestor fonduri a fost în corelatie cu performantele obtinute de indicii bursieri pe care îi urmăresc, depăsind chiar si 15%”.

Certinvest a luat fiintă în anul 1994 si are în prezent în administrare active de aproximativ 60 milioane Euro, distribuite în 15 fonduri de investitii, dintre care 9 deschise, fiecare dintre ele orientat către alt tip de investitii:

Certinvest BET Index (fond de indice-actiuni – urmăreste indicele BET),

Certinvest XT Index (fond de indice-actiuni – urmăreste indicele BET-XT),

Certinvest BET-FI Index (fond de indice-actiuni – urmăreste indicele BET-Fi),

Certinvest Dinamic (fost Intercapital - fond diversificat dinamic),

Certinvest Prudent (fost Capital Plus - fond diversificat defensiv),

Certinvest Obligatiuni (fost Orizont – obligatiuni),

Certinvest Tezaur (fond monetar),

Certinvest Next Generation (fond diversificat flexibil) si

Certinvest Short Fund (fond diversificat flexibil),

precum si 6 fonduri închise de investitii: Certinvest Artă Rmânească, Certinvest Absolute Return, Certinvest Everest, Certinvest Leader, Certinvest Properties RO si Certinvest Green. Certinvest se remarcă în piată si ca un lider în administrarea portofoliilor private de investitii, cu o cotă de piată de aproximativ 36% pe acest segment.