Telekom Romania marcheaza un an pe piata prin lansarea unei noi oferte integrate pentru intreaga familie

Premiere comerciale, orientare către excelentă în relatia cu clientii, o filosofie all-in-one, investitii semnificative în tehnologie si infrastructură sunt câteva dintre cele mai importante rezultate ale strategiei Telekom Romania bazate pe inovatie si leadership tehnologic. După primul an de prezentă pe piata românească a brandului Telekom, ofertele MagentaONE au înregistrat succesul scontat, aproximativ 150.000 de clienti alegând pachete integrate fix-mobil.

„Acum un an, România se alătura familiei internationale Deutsche Telekom. De atunci, ne-am străduit să oferim clientilor nostri cele mai avantajoase si cele mai simple solutii dedicate atât familiilor, cât si companiilor. Am lansat pachetele integrate fix-mobil MagentaONE care au fost alese până acum de aproximativ 150.000 de clienti, acestia fiind si cei mai multumiti, conform studiilor noastre interne. Am continuat să extindem acoperirea de fibră optică, am îmbunătătit platforma de televiziune interactivă si am rămas cel mai de încredere partener pentru companii. În 2015, i-am urat bun venit lui Robbie Williams pentru prima oară în România si am devenit sponsorul principal al Echipei Nationale de Fotbal. Ne păstrăm astfel angajamentul de a oferi clientilor nostri experiente memorabile. Acum aducem clientilor nostri cele mai avantajoase pachete MagentaONE, pentru întreaga familie”, declară Nikolai Beckers, CEO, grupul de companii Telekom Romania.

Noi beneficii pentru clientii MagentaONE

Pentru clientii persoane fizice, începând cu luna septembrie, MagentaONE pune la dispozitie cele mai avantajoase oferte pentru întreaga familie cu mai multe beneficii de date si voce si alte avantaje. Noua ofertă comercială include pentru clientii de servicii integrate fix-mobil până la 6 servicii mobile suplimentare. Clientii MagentaONE noi sau existenti pot adăuga, fără o perioadă minimă contractuală, până la 4 servicii suplimentare Mobil Voce Familie sau Mobil Date Familie pentru 4,95 euro/lună cu TVA inclus/pachet. În functie de preferintele clientilor, pe lângă servicii nelimitate în retea (voce si SMS-uri), acestia pot alege mai multe beneficii de voce cu Mobil Voce Familie - lunar 1000 de minute/SMS-uri nationale, 200 de minute mobile internationale si 750MB de trafic de date - sau pot opta pentru mai mult trafic de date cu Mobil Date Familie -  500 de minute/SMS-uri nationale, 200 de minute internationale si 1,5GB de trafic de date. În plus fată de aceste două servicii care combină beneficii de voce si date mobile, clientii pot opta pentru până la două abonamente de date numite Date Tabletă Familie. Prin intermediul tuturor ofertelor noi pentru familie, telefoanele mobile sau tabletele pot fi cumpărate si plătite în rate lunare. Ca un beneficiu aditional pentru fiecare pachet suplimentar, clientul va primi 1GB de trafic pentru serviciul mobil principal. 

Noii clienti au reducere de 50% pentru primele 6 luni pentru pachetele promotionale care includ Mobil L si TV L, Internet L, VoceFixă S, la 72 lei, TVA inclus sau Mobil L cu TV M, Internet L, VoceFixa S, la 69 lei, TVA inclus, pentru aceeasi perioadă.

Pentru segmentul de business, portofoliul de pachete integrate fix-mobil a fost îmbunătătit cu optiuni suplimentare, vizând în principal clientii IMM. Asadar, în prezent, toti clientii business existenti care au cel putin un serviciu fix Telekom si un serviciu mobil Telekom pot primi un cont OneDrive for Business gratuit, care include 1 TB de spatiu de stocare securizat (certificat ISO) si acces la versiunea online Microsoft Office. Mai mult, acest segment de clienti business este preluat în call-center, în medie, în 10 secunde.

Noi exclusivităti pentru clientii TV

În ceea ce priveste nivelul de satisfactie, clientii de televiziune interactivă sunt cei mai multumiti, ca urmare a dezvoltării constante a functionalitătilor disponibile pe platforma IPTV, care, din punctul de vedere al preferintelor, a avut cea mai rapidă rată de adoptare în rândul platformelor TV disponibile în portofoliul Telekom. În general, clientii Telekom TV apreciază continutul, calitatea HD si functiile interactive, pe lângă numărul de canale oferite.

De-a lungul timpului, pe platforma TV au fost adăugate mai mult de 10 canale TV în exclusivitate. Cel mai recent este Nat Geo People pentru televiziunea liniară, canal disponibil pentru toti clientii de la începutul lunii septembrie. Nat Geo People este cel mai nou brand din portofoliul National Geographic si oferă acces la povesti de viată ale oamenilor obisnuiti din întreaga lume. De asemenea, pe Telekom TV Interactiv si pe platforma Web & Mobile poate fi accesat un nou pachet exclusiv VoD de către cinefili: Dolce Movies on Demand cu continut PictureBox de la NBCUniversal, disponibil pentru prima oară în România, combinat cu alte pachete suplimentare existente (MUBI & Disney Movies on Demand).

Fanii fotbalului pot beneficia de calitate HD, deoarece Dolce Sport HD va face parte din toate pachetele de bază pentru toate tehnologiile TV. În plus, Dolce Sport 2 HD este acum disponibil si pentru clientii de televiziune prin satelit în toate pachetele de bază, în plus fată de cele dedicate utilizatorilor TV Interactiv. Prin urmare, clientii Telekom TV se pot bucura de o experientă completă, în timp ce vizionează toate meciurile UEFA Champions League si UEFA Europa League oferite în exclusivitate.

Capacităti IT&C îmbunătătite pentru clientii business

În perioada următoare, clientii business corporate vor beneficia de rezultatele proiectelor-pilot pentru Smart Cities, precum Smart Lighting, Smart Parking, Video Surveillance, Smart Transportation. Printre obiectivele strategice IT&C ale Telekom pentru următoarele 12 luni se numără dezvoltarea continuă a serviciilor de tip „managed” si lansarea de noi servicii din zona IT&C, cum ar fi Mobile PoS, Branch of the Future for banking, Managed Wi-Fi as a Service, solutii de semnătură digitală, arhivă electronică, Cloud CRM si ERP. Portofoliul M2M este, de asemenea, în crestere cu solutii precum Elevator Emergency sau Taxi dispatch.