P3 va livra un centru de distributie de ultima generatie de 20.000 m2 pentru Peugeot Citroen in Germania

P3,  investitor specializat si dezvoltator de proprietăti europene de logistică, va livra un Build-to-Suit (BTS) de 20,000 m2 destinat distributiei de piese auto la Niedersachsenpark în Neuenkirchen, în nord vestul Germaniei, pentru compania Peugeot Citroen Deutschland GmbH.

Acesta va fi primul proiect de ultimă generatie dezvoltat de P3 în vestul Europei, proiectat si construit la cele mai înalte standarde ecologice pentru a asigura reducerea costurilor operationale si a consumului de energie. Noua clădire va creste portofoliul P3 din Germania – care include deja opt depozite – la 307,791 m2.  Clădirea va deveni hub-ul central al Peugeot Citroen, care este destinat distributiei de piese auto atât în Germania cât si în alte tări din Europa.

Proiectul se va numi P3 Niedersachsenpark si va creste portofoliul pan-European al P3, pentru prima dată, la peste trei millioane de m2.

Un teren de patru hectare a fost deja identificat pentru constructia clădirii, care va cuprinde 17,000 m2 de spatii pentru depozitare, plus 1,053 m2 de birouri si 2,098 m2 de mezanin, oferind, de asemenea, posibilitatea de expansiune. Clădirea are ca termen de finalizare luna aprilie a anului viitor.

Noul Managing Director al Germaniei, Jürgen Diehl, a declarat: “Această clădire marchează intentia nostră de a ne dezvolta în Germania si în vestul Europei,  unde dorim să crestem portofoliul existent, să oferim clientilor nostri solutii BTS construite conform cerintelor lor. Am colaborat strâns cu Peugeot Citroen pentru a dezvolta spatiul perfect pentru operatiunile lor, care să fie conform cerintelor companiei din prezent, dar si pentru a putea fi usor adaptat pentru nevoile lor viitoare. Pozitia strategică a parcului va fi ideală pentru afacerile lor de peste hotare. “

Colaborând cu Peugeot Citroen, P3 va implementa în noua clădire o serie de caracteristici ecologice si de reducere a consumului de energie, inclusiv structuri de lemn stratificat pentru acoperis, placări eficiente energetic, iluminat inteligent, toalete cu eficientizarea consumului de apă si chiuvete cu apă încălzită prin intermediul panourilor solare, precum si puncte de încărcare a vehiculelor electrice.  Centrul de distributie va avea opt docuri de încărcare,  10 usi pentru camioane Sprinter si o înăltime utilă a spatiilor de 10 m, plus locuri de parcare pentru 60 de autovehicule.

Niedersachsenpark este situat la nord vest de Lower Saxony, pe autostrada A1 la iesirea Neuenkirchen-Vörden si cu acces imediat către A30 (25 km; intersectia Osnabrueck / Lotte). Locatia excelentă oferă acces usor către nord vestul Germaniei, către Ruhr si, de asemenea, către tările învecinate - Olanda si Danemarca.

În parc se află peste 52 de companii, printre care si Adidas, Grimme Landmaschinefabrik sau Adolf Würth  GmbH & Co. 

P3 este un investitor specializat, dezvoltator si manager de proprietăti de logistică în Europa. Având activităti în toată Europa, portofoliul P3 cuprinde acum 144 de  depozite, care totalizează 3 milioane m2 de spatii în nouă tări si un portofoliu de terenuri cu avize de urbanism care permit dezvoltarea de noi spatii, de peste 1.3 milioane m2.

Misiunea P3 este să ofere chiriasilor o experientă de primă clasă în locatii logistice cheie. P3 dezvoltă proiecte durabile si ecologice la cele mai înalte standarde internationale.

PointPark Properties a adoptat noul brand corporate “P3” si va folosi numele comercial P3 Logistic Parks pentru a reflecta mai bine activitatea companiei. P3 este detinută de TPG Real Estate si Ivanhoé Cambridge.