Depanero isi consolideaza echipa cu trei manageri in departamente cheie

Depanero, cea mai mare firmă de service din România în domeniile electro-IT, electrocasnice mici si mari, tablete si telefoane mobile, îsi consolidează echipa de management cu trei noi membri, care se alătură companiei în departamente cheie. Astfel, Iulia Palaghie ocupă functia de Customer Experience Manager, Cristina Crangus este noul Director Comercial si Irina Mincinopschi, noul Director de Resurse Umane.

„Consolidarea echipei de management face parte din strategia companiei de extindere pe piata locală si la nivel regional. De asemenea, urmărim cresterea numărului de parteneriate cu producători si retaileri si eficientizarea proceselor din punct de vedere comercial. Pentru următoarele luni, avem în vedere si implementarea programelor pentru dezvoltare profesională în interiorul Depanero si crearea de alternative inovative prin care să le oferim clientilor variante inedite si eficiente de solutionare a solicitărilor acestora”, spune Adrian Antohi, director general Depanero.

Cu o experientă de peste 11 ani în resurse umane, ocupând roluri atât de specialist HR pe segmentele de compensatii si beneficii, training si dezvoltare, recrutare, cât si de director de resurse umane în companii de eCommerce si retail, Irina Mincinopschi s-a alăturat companiei, la începutul lunii septembrie, în functia de director de resurse umane. Ea va dezvolta strategia de HR a companiei având ca priorităti pentru acest an implementarea programelor de dezvoltare profesională, managementul performantei, precum si identificarea si cultivarea talentelor din organizatie.

Începând cu 1 august, departamentul comercial si relatia cu partenerii au fost preluate de Cristina Crangus. A absolvit în 2007 Facultatea de Relatii Economice Internationale din cadrul Academiei de Studii Economice si în 2008 si 2009, două masterate în Geopolitică si Relatii Internationale, respectiv Management si Comunicare în Afaceri. Are o experientă de peste nouă ani în domeniu si a lucrat în industria FMCG pentru GlaxoSmithKline, unde a condus echipa de vânzări si ulterior a gestionat relatia cu marile lanturi de retail din România. După o perioadă petrecută la British Romanian Chamber of Commerce, a preluat functia de director comercial la Depanero. Din această pozitie va fi responsabilă în perioada următoare de eficientizarea proceselor din punct de vedere comercial si de elaborarea si implementarea strategiei de crestere a numărului de clienti.

Functia de Customer Experience Manager a fost preluată la 1 iulie de Iulia Palaghie. Ea este responsabilă de cresterea încrederii clientilor în serviciile Depanero prin oferirea de răspunsuri prompte si solutii customizate la solicitările acestora. Are o experientă de nouă ani în Customer Care. A lucrat în industria de telecomunicatii la Orange România, unde a ocupat mai multe pozitii, din care a gestionat relatia cu clientii si a îmbunătătit calitatea serviciilor oferite de operatorul telecom. De la începutul lunii iulie si până în prezent, a implementat în cadrul Depanero proiecte precum sistemul de „call back” pentru clientii care doresc să fie reapelati în loc sa fie preluati direct de operatori si aplicatia dezvoltată special pentru zona de receptie, care permite înregistrarea automată în sistem si afisarea numelui clientului în ordinea înregistrării.

Depanero este un brand nou pe piata de service electro IT din România, sub care îsi desfăsoară activitatea cea mai mare firmă de service din România. Compania Depanero are prezentă la nivel national, cu angajati proprii, acoperind aproape toate judetele tării. Cei 285 de angajati ai companiei au mii de ore de experientă de service si pregătire profesională, precum si mii de ore de relatii cu clientii acoperind majoritatea categoriilor de produse de folosintă îndelungată, cum ar fi: telefoane mobile, tablete, IT, electronice, electrocasnice mici si mari etc..

Depanero oferă servicii de consultantă, diagnosticare si remediere rapidă a defectiunilor, atât pentru produsele aflate în garantie cât si pentru cele în post-garantie, pentru acestea din urmă oferind garantie la reparatie.

Brandul Depanero este prezent pe piata din România din 2014, odată cu rebranding-ul companiei Servskills, înfiintată în 2011. Depanero livrează lunar servicii de consultantă si reparatii pentru o medie de 30.000 de clienti.