Echipa de parteneri a PeliFilip se largeste prin promovarea Oanei Badarau

PeliFilip a promovat-o în pozitia de Partener pe Oana Bădărău, anterior Senior Associate în cadrul firmei. PeliFilip a ajuns astfel la 9 parteneri din totalul de 65 de avocati. Tot de la începutul acestui an, Olga Nită a fost numită Senior Associate al casei de avocatură.

„Promovarea Oanei ca partener a reprezentat o decizie firească pentru noi, atât datorită evolutiei ei remarcabile, cât si caracterului, valorilor si dedicării ei, compatibile 100% cu ADN-ul PeliFilip. Oana este un lider, a impus un standard ridicat în ceea ce priveste calitatea pe care trebuie să o livrăm si zi de zi ne inspiră să fim tot mai buni, sustinând firma prin organizare si proactivitate. Ne dorim ca modelul ei să fie urmat de ceilalti avocati. De asemenea, si Olga este un exemplu de avocat pe care îl promovăm în cadrul firmei – inteligent, competent, dedicat si implicat – încă o dovadă a faptului că PeliFilip creste un rezervor de talente valoros”, a declarat Francisc Peli, Managing Partner PeliFilip.

Oana Bădărău face parte din echipa PeliFilip încă de la înfiintarea firmei, specializându-se în piata imobiliară, proiecte si infrastructură si achizitii publice. Expertiza ei acoperă tranzactii de real estate, dezvoltarea si finantarea proiectelor, constructii, închirieri, contracte comerciale etc. Oana a fost implicată, de multe ori din pozitia de coordonator, în unele dintre cele mai importante tranzactii ale pietei de real estate din România ultimilor ani.

„În cadrul echipei PeliFilip am avut oportunitatea de a creste în directia pe care mi-am dorit-o, de a-mi valorifica si dezvolta competentele si de a-mi cultiva acele trăsături si convingeri care rezonau deja cu valorile firmei. De aceea, am acceptat onorată propunerea colegilor mei de a deveni Partener si am încredere că, împreună, vom continua să ne implicăm cu succes în cele mai importante proiecte din România, să oferim servicii de înaltă calitate clientilor nostri si să ne consolidăm pozitia în piata de avocatură locală”, a declarat Oana Bădărău, Partener PeliFilip.

Olga Nită s-a alăturat echipei PeliFilip în anul 2011, după ce a efectuat un stagiu de practică la această firmă în anul 2010. Principalele practici în care este specializată si unde a activat pe multe dintre tranzactiile de top din ultimii ani sunt corporate, fuziuni si achizitii si piete de capital, având experientă si în finantări.

PeliFilip este o firmă de avocatură care asigură servicii juridice de înaltă calitate cu ajutorul unei echipe care urmăreste să stabilească standardul pe piată în ceea ce priveste dinamismul, întelegerea afacerilor clientilor si creativitatea solutiilor juridice aplicate.  Specializati în proiecte complexe care necesită o abordare inovatoare, avocatii PeliFilip au o vastă experientă în diverse domenii, precum infrastructură si concesiuni, fuziuni si achizitii, energie, drept societar, piată imobiliară, concurentă, litigii, finantări si piete de capital, precum si dreptul muncii.