Grupul bancar UniCredit a fost declarat Best Trade Finance Provider in Europa Centrala si de Est

Grupul UniCredit a fost votat “Best Trade Finance Provider” în Europa Centrală si de Est (CEE) si “Best Trade Finance Provider” în sase tări din această zonă: România, Polonia, Turcia, Croatia, Bulgaria si Bosnia & Hertegovina în cadrul unui sondaj initiat de către revista Euromoney.

Enrico Minniti, seful diviziei Corporate & Investment Banking pe Europa Centrală si de Est al UniCredit, a declarat: “Încă o dată, UniCredit a demonstrat că este cel mai bun partener pentru corporatiile internationale si locale în Europa Centrală si de Est, datorită retelei extinse si gamei largi de produse de finantare a comertului, a competentei consultantilor săi si atentiei acordate tehnologiei si calitătii serviciilor oferite clientilor. UniCredit îsi va îmbunătăti în continuare serviciile oferite, având planuri de investitii de 1,2 miliarde de euro în tehnologie digitală în următorii trei ani. Grupul UniCredit îsi va extinde portofoliul de produse de finantare a comertului prin instrumentul Bank Payment Obligation (BPO) în toate tările în care operează (BPO este în acest moment oferit în România, Austria, Bulgaria, Germania si Italia).

Marco Esposito, Executive Vice-president Corporate UniCredit Bank România, a adăugat: “Acesta este al doilea an consecutiv în care obtinem recunoasterea din partea pietei pentru calitatea serviciilor oferite de noi. Credem că dezvoltarea unei francize puternice si de încredere de Trade Finance în România si în Europa Centrală si de Est aduce reale beneficii corporatiilor si clientilor acestora din întreagă lume, contribuind la consolidarea si cresterea lor sănătoasă. Suntem preocupati să sustinem cresterea pietei de finantare a comertului, îmbunătătindu-ne permanent portofoliul de produse, sistemele si solutiile de business,  concentrându-ne asupra nevoilor reale ale clientilor nostri.

Valoarea si încrederea oferită de această distinctie este o recunoastere explicită a ambitiilor noastre strategice, fapt care ne oferă încrederea  în a continua să ne servim clientii oferindu-le cele mai bune servicii posibile”.

Sondajul, care se bazează pe răspunsuri venite din partea a peste 2000 de respondenti din zona de corporatii internationale, permite clientilor să indice un top personal de trei furnizori de trade finance din regiunea în care activează. Aceste răspunsuri sunt folosite si pentru a realiza ratinguri de tară si evaluări de produse si servicii bancare.

UniCredit Bank este parte a UniCredit, grupul financiar european cu reteaua cea mai extinsă din Europa Centrală si de Est si una dintre cele mai importante din Europa. UniCredit Bank este un "one-stop-shop" pentru servicii financiare, deservind mai mult de 580.000 de clienti. Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management si UniCredit Business Integrated Solutions.

În România, UniCredit Bank este una dintre principalele institutii financiare, oferind servicii si produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienti. UniCredit Bank îsi propune să mentină permanent clientul în centrul activitătilor sale, să fie un partener cu care se lucrează usor si să fie  un sustinator activ al comunitătilor în care îsi desfăsoară activitatea.