Continental Hotels organizeaza Cupa Continental la fotbal, la Ibis Constanta

In perioada 29-31 martie 2007, Continental Hotels organizeaza ce-a de-a VII-a editie a Cupei Continental la fotbal. Evenimentul este gazduit de Hotel Ibis Constanta, iar meciurile se disputa in Sala Sporturilor din Constanta, au anuntat organizatorii, citati de www.SMARTfinancial.ro.

Cel mai mare lant hotelier romanesc este, totodata, singura companie care organizeaza in Romania o competitie sportiva la nivel national pentru toti angajatii. Sportul-rege este la Continental Hotels un prilej de a strange laolalta oameni din toate hotelurile si, mai ales, este un mod original si eficient de a intari spiritul de echipa si de a promova propria cultura organizationala intr-un cadru destins, relaxat, spun oficialii companiei.

Povestea Continentala cu balonul rotund a inceput in 2001, la Oradea, unde a avut loc prima data acesta inedita competitie. Au urmat editiile Cupei de la Severin, Arad, Bucuresti, Sibiu si Tirgu-Mures. Deci, in fiecare an, prin rotatie, unul dintre hotelurile Continental sau Ibis este gazda manifestarii.

Anul acesta, sediul central si hotelurile Continental din Arad, Oradea, Sibiu, Suceava, Gasier-Timisu de Sus, Turnu Severin, Portile de Fier, Tirgu-Mures, alaturi de Hotelurile Ibis Palatul Parlamentului, Ibis Gara de Nord din Bucuresti si Hotelul Ibis Constanta participa cu echipe formate din proprii angajati. Meciurile vor fi conduse de arbitri profesionisti si se vor desfasura sub privirea atenta a lui Rica Raducanu, prieten al Continentalului si participant constant la Cupa de Fotbal.

"Fetele vor avea si ele emotii la nostimul concurs de majorete desfasurat intre meciuri. Seara se organizeaza turnee de bowling - Hotelul Ibis din Constanta ofera aceasta facilitate. Vor fi trei zile de emotii si zambete, trei zile de lupta sportiva apriga, dar si un prilej de veselie, de intalnire intre colegi si prieteni, care, desi adversari pe teren, formeaza o mare si frumoasa echipa in viata de zi cu zi: echipa Continental Hotels", au mai spus organizatorii.

 

SMART financial - www.SMARTfinancial.ro ©